Permise reţinute. Abateri constatate de poliţie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Poliţiştii au intervenit, în cursul zilei de ieri, la peste 3.600 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. 

Poliţiştii au aplicat aproape 8.000 de sancţiuni contravenţionale, au constatat peste 800 de infracţiuni şi au reţinut permisele a 496 de şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. La data de 4 noiembrie a.c., peste 7.500 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 259 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.648 de evenimente, dintre care 3.120 au fost sesizate prin 112.

Au fost constatate 803 infracţiuni, 157 de persoane fiind prinse în flagrant delict

De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 18 măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.924 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 400.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 174 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 496 de permise de conducere şi retrase 141 de certificate de înmatriculare.Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel