Sute de mii de români s-ar putea trezi că sunt deconectați de la curentul electric dacă țin prea multe aparate în priză. Unul dintre marii furnizori a transmis deja 200 de mii de notificări în acest sens, în special celor care au contoare inteligente. Reprezentanții companiei îi îndeamnă pe oameni să-și crească puterea avizată printr-un nou contract, dacă au nevoie, transmite Pro TV.
Ce este puterea avizată
Puterea avizată este valoarea maximă de curent electric pe care aveți voie să o consumați într-un minut. În cazul în care nu știați, această putere avizată este trecută în contract, așa că o puteți verifica. Totodată, o găsiți și pe factură. Pentru un apartament din București, spre exemplu, această putere avizată este, în medie, de 6 kw. La case poate fi mai mare, în medie, de 10 kw.
Cine sunt cei care ar putea rămâne fără curent
Problema deconectărilor de la curentul electric apare în cazul consumatorilor care au instalate contoare inteligente. Asta pentru că aparatul este setat automat la cât aveți voie să consumați. Contorul vă permite să depășiți puterea din contract doar cu 10-20 la sută. Așa se face că în cazul în care aveți prea multe aparate conectate, de exemplu aveți în priză și frigiderul, și boilerul electric, și televizorul, și mașina de spălat vase sau rufe, și aspiratorul, fierul de călcat, aerul condiționat sau cuptorul electric, consumul poate sări spre 15-20 kw. În acest moment contorul inteligent taie automat consumul. Este momentul în care rămâneți pe întuneric și nu mai aveți curent. Pentru a remedia problema trebuie să reconectați manual contorul, dar doar după ce ați scos unele aparate din priză, pentru a le reduce numărul și a reveni la puterea avizată.
Dacă vă doriți să puteți folosi toate aparatele din casă în același timp trebuie să creșteți această putere avizată, adică să modificați contractul, contactându-l pe furnizor. Pentru a vă da seama care este de fapt puterea avizată de care aveți nevoie în locuința dumneavoastră, ar fi bine să consultați un electrician care să verifice toată instalația electrică și să vă calculeze puterea avizată necesară pentru aparatele pe care le aveți în casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima