Sute de mii de elevi primesc 500 de lei de la stat înainte de Paște. Banii ar trebui să fie deja pe carduri
Marcel Boloș, ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că 246.000 de elevi care provin din familii sărace vor primi câte 500 de lei înainte de sărbători, în cadrul programului "Sprijin pentru România".
„S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economic-social ‘Sprijin pentru România’. Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi.”
„Astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în programul de măsuri economico-sociale.”
„Aşa încât, cei 500 de lei, aşa cum am spus, vor intra astăzi pe card. Este vorba de 122 de milioane de lei pe care i-am plătit astăzi”, a declarat Marcel Boloş.”
“Respectiv, 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paşti, în echivalentul a 170 de lei. Este vechea măsură pe care o derulăm din fonduri europene”, a declarat Boloş.
Ciucă: Prin pachetul 'Sprijin pentru România' intenţionăm să asigurăm stabilitatea economică
„Acest pachet de sprijin pentru România se bazează pe rezultatul analizelor pe care le-am făcut la nivelul Guvernului. Se bazează pe concluziile pe care le-am desprins din dialogul cu societatea civilă şi în momentul de faţă, practic, el reprezintă ansamblul de măsuri prin care noi intenţionăm să asigurăm, aşa cum spuneam, stabilitatea economică până la sfârşitul anului şi, de asemenea, să creăm premisele pentru ca economia să se dezvolte.”, a declarat Ciucă.
„Trebuie să ne asigurăm că cetăţenii vulnerabili beneficiază de sprijinul Guvernului, beneficiază de solidaritate. Noi trebuie să nu uităm că în astfel de situaţii de criză avem nevoie şi de astfel de acte de solidaritate, pentru că atunci când ajuţi, trebuie să fii conştient că, într-un final, chestiunea aceasta, acest ajutor se întoarce înapoi. Unii zic de zece ori, eu zic că dacă mi se întoarce înapoi de două ori sau de trei ori mai mult este suficient pentru gestul pe care îl facem”, a afirmat Nicolae Ciucă zilele trecute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News