Autorităţile au aflat despre evenimentul tulburător săptămâna trecută, când o persoană din zonă a dat peste plantaţia forestieră în timp ce făcea o drumeţie în apropiere de localitatea Cape Bridgewater. Investigaţia a fost lansată de Departamentul pentru Mediu, Terenuri, Apă şi Planificare din statul Victoria.
Este un incident groaznic, va fi investigat în mod corespunzător, iar cei implicaţi nu vor avea nicio cale de exonerare de răspundere, a declarat marţi reporterilor premierul din statul Victoria, Daniel Andrews. Dacă cineva a greşit, iar acest lucru poate fi stabilit, atunci va simţi din plin impactul legii, a adăugat el.
Cine este vinovat
Grupul de exploatare forestieră South West Fiber a declarat că a efectuat recent lucrări pe proprietate, însă a negat orice implicare în acest incident, adăugând că zona a fost restituită proprietarului, în noiembrie 2019.
South West Fiber a lăsat un număr adecvat de 'copaci de habitat' pentru populaţia existentă de koala şi a furnizat detalii despre acestea într-o scrisoare la adresa proprietarului terenului, în care se menţionează că aceşti koala nu au fost răniţi şi sunt în stare bună, a precizat compania.
Potrivit acesteia, copacii rămaşi au fost tăiaţi ulterior. Nu am vrut să omor în mod deliberat koala. Nu sunt un criminal, sunt fermier, ne pasă şi nouă, a declarat pentru mass-media locale deţinătorul proprietăţii de 55 de hectare.
Câţi koala au murit
Se estimează că aproximativ jumătate din populaţia de koala din Australia a fost ucisă de incendiile de vegetaţie fără precedent din această vară, iar numeroase grupuri de activişti de mediu şi de specialişti în fauna sălbatică au solicitat ca acest animal australian îndrăgit să fie inclus în mod oficial pe lista speciilor pe cale de dispariţie.
Dezastrul care s-a abătut asupra koala din această parte a Portland este un act abisal, unul care, pe bună dreptate, mă înfurie, îmi frânge inima şi ştiu că mulţi locuitori din Victoria simt astăzi la fel, a declarat ministrul Mediului din acest stat, Lily D'Ambrosio. Vom face tot posibilul pentru a-i trage la răspundere pentru această faptă pe cei vinovaţi şi pentru a-i pedepsi cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie. Acest lucru nu are voie să se repete niciodată, a adăugat ea.
'Sute de koala au fost găsiţi morţi şi răniţi de localnici într-o zonă care ne-a fost semnalată', a declarat duminică Anthony Amis, un cercetător pentru grupul de mediu Friends of the Earth Australia. 'Au găsit koala peste care s-a trecut cu buldozerul. Sursele noastre locale ne-au spus că puteau simţi mirosul de koala aflat în putrefacţie. Este un masacru', a spus Amis, adăugând că incidentul a avut loc în timpul activităţilor de exploatare la o plantaţie din apropiere de Portland, în sud-vestul statului Victoria, în ultimele luni, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară