Sute de deținuți din Vrancea vor să voteze
Un număr de 414 de deţinuţi din Penitenciarul Focşani şi-au manifestat intenţia de a vota la alegerile europarlamentare, iar alţi 380 la Referendumul naţional şi îşi vor exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
"Persoanele custodiate de Penitenciarul Focşani, aflate în executarea unui mandat de arestare preventivă sau condamnate definitiv, fără a fi lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească (...) vor vota prin intermediul urnei speciale. 468 de persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Focşani îndeplinesc condiţiile prevăzute în vederea exercitării dreptului de vot, însă, dintre acestea, doar 414 şi-au manifestat intenţia de a vota la alegerile membrilor din România în Parlamentul European şi 380 la Referendumul naţional, printr-o solicitare scrisă, adresată preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere", a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului Focşani, comisar şef Georgeta Gură.
Potrivit sursei citate, membrii echipelor secţiilor de votare la care este arondat Penitenciarul Focşani se vor deplasa cu urnele speciale şi cu materialele necesare votării, într-un spaţiu special amenajat pentru desfăşurarea acestui proces, pentru care au fost luate toate măsurile necesare asigurării caracterului secret şi liber exprimat al votului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News