Suspendarea României
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

Președintele Traian Băsescu s-a întors binedispus de la cina luată împreună cu liderii din UE. Fie el, fie premierul Victor Ponta urmează să meargă la summit-ul european, pe 28 mai. Parlamentul va hotărâ probabil, în funcție de majoritate.

În acest moment însă chiar nu este important cine reprezintă România la Bruxelles atâta vreme cât și președintele, cât și premierul par că nu înțeleg pericolul uriaș în care se află țara. Nu, nu este vorba despre suspendarea dlui Băsescu, nu este vorba despre corupție, incompetență, traseism politic. Nu este vorba nici măcar despre Servicii sau Parchete. Pericolul, astăzi, este suspendarea fondurilor europene, și așa infime, pentru România.

Toți oficialii români, de la dl Ponta la dl Orban, vorbesc despre nereguli în derularea fondurilor și vorbesc despre suspendare cu o ușurință imposibil de înțeles.

Gradul de absorbție a fondurilor de către România este cel mai scăzut din Europa, a ajuns la 6,34 la sută. Ridicol de puțin. Politicienii ajunși acum la putere urlă din toate puterile: fraudă, fraudă, fraudă!

Presupunând că toți cei șase la sută sunt fraudați, nu este oare mai normal ca Guvernul să se concentreze pe restul de 94 la sută bani rămași neaccesați?

În loc să accepte ca mieii la tăiere suspendarea fondurilor europene, nu este firesc ca premierul Ponta sau președintele Băsescu să le spună celor de la Bruxelles: “Da, îi băgăm la pușcărie pe toți cei care au comis fraude, dar nu ne suspendați banii!”

Suspendarea fondurilor europene va conduce la falimentul a mii și mii de firme românești. Bugetul de stat va fi văduvit de milioanele de euro ce se colectau din taxe și impozite. În contextul în care fondurile europene mai reprezintă astăzi singurul motoraș ce mai ține economia României la suprefață, suspendarea lor va suspenda și cea mai rămas din România...

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel