Data publicării:

Suspendare sportivi ruşi, IAAF decizie de ULTIMĂ ORĂ

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Federaţia internaţională de atletism (IAAF) a decis marţi să menţină suspendarea sportivilor ruşi intrată în vigoare în noiembrie 2015 din cauza unui sistem de dopaj instituţionalizat.

La recomandarea unui grup de lucru antidoping, Consiliul IAAF a decis să menţină suspendarea Federaţiei ruse de atletism (RUSAF), a declarat Rune Andersen, expert medical al IAAF, în cadrul unei conferinţe de presă la Birmingham.

Chiar dacă numeroase condiţii de ridicare a suspendării au fost îndeplinite, mai rămân încă unele de îndeplinit, a adăugat Andersen. Atletismul rus este privat de competiţii din noiembrie 2015. Atleţii ruşi au fost astfel excluşi de la JO 2016 de la Rio şi de la Mondialele 2017 de la Londra.

Unii atleţi ruşi au avut totuşi posibilitatea să participe la aceste competiţii sub drapel neutru, în anumite condiţii stricte. Douăzeci dintre ei au reuşit astfel să concureze la Mondialele 2017, iar opt au luat parte săptămână trecută la Mondialele indoor de la Birmingham. Rusoaica Maria Lasiţkene şi-a confirmat astfel dominaţia, câştigând titlul în proba feminină de săritură în înălţime, ca de altfel şi compatriotul său Danil Lisenko, învingător în faţa marelui favorit la săritura în înălţime masculin, qatarianul Mutaz Essa Barshim.

[citeste si]

Dacă IAAF a ales să menţină suspendarea Rusiei, nu acelaşi lucru l-a făcut şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), care a ridicat săptămâna trecută suspendarea Comitetului olimpic rus (COR) la câteva zile după încheierea JO de iarnă de la PyeongChang şi asta în ciuda celor două cazuri de dopaj depistate la sportivii ruşi participanţi sub drapel neutru.

Decizia de suspendare a COR fusese luată pe 5 decembrie, ca urmare a sistemului de dopaj instituţionalizat din Rusia, mai ales în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014. Decizia CIO prevedea posibilitatea ridicării suspendării în ultima zi a JO de iarnă, pentru a le permite sportivilor ruşi să poată defila sub drapelul rus, însă comisia executivă a CIO a respins această posibilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel