Tăriceanu a spus că nu știe de niciun plan de suspendare "Eu nu am auzit de astfel de planuri şi nu am făcut o discuţie, nici oficială, nici neoficială, cu liderii PSD, cu preşedintele Liviu Dragnea, cu care de altfel m-am întreţinut şi ieri şi alaltăieri, dar un astfel de subiect nu a intervenit în discuţia noastră. Aşa încât, sigur că s-ar putea ca şi de la ALDE cineva să considere public punctul lui de vedere personal, fără ca el să angajeze partidul, că e bine să facem aşa sau poate cineva o să spună că nu e bine. Cred că trebuie să respectăm dreptul fiecăruia de a-şi exprima opinia. Până la urmă, ceea ce contează este decizia finală şi decizia partidului, nu putem să ne orientăm după luări de poziţii individuale", a spus Tăriceanu.
Suspendarea nu e ca legea despre biciclete
El a adăugat că suspendarea preşedintelui nu este o acţiune asemănătoare celei de la votarea unei legi. "Suspendarea nu este o acţiune pe care o iei ca şi când ai un vot la legea privind circulaţia bicicletelor pe trotuarele de la periferie. Ştiţi foarte bine că, din păcate, în Constituţie nu există decât o singură sancţiune la preşedinte şi aceasta este sancţiunea extremă, suspendarea. Dar eu mă aştept la altceva, eu mă aştept ca preşedintele, care prin Constituţie are un rol bine definit, şi anume, de garant al respectării Constituţiei, să respecte decizia CCR", a afirmat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a menţionat că membrii coaliţiei vor lua o hotărâre atunci când Iohannis o să anunţe ce decizie a luat. "Până atunci, daţi-i voie şi preşedintelui, bănuiesc că weekendul o să fie sfetnic bun şi o să aflăm săptămâna viitoare, cred că ar fi normal", a susţinut Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol