Suspecții de la Padina pozează în victime. Avocatul Durgheu: Nu mai putem vorbi despre legitimă apărare, ci despre contraatac
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioana Dinu
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
O petrecere care avea loc într-un hotel din zona montană Padina, în județul Dâmbovița, s-a transformat într-o scenă a tragediei sâmbătă noapte, după ce un conflict spontan a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 41 de ani din Târgoviște.

Potrivit informațiilor furnizate de Poliția din Dâmbovița, evenimentul tragic a avut loc la un hotel din comuna Moroeni, zona montană Padina. Polițiștii au fost alertați prin intermediul 112 cu privire la înjunghierea bărbatului. La fața locului, victima a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Târgoviște.

În urma investigațiilor, trei suspecți, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, au fost prinși și duși la poliție. Poliția afirmă că omorul a survenit în urma unui conflict spontan, iar ancheta este în curs pentru stabilirea circumstanțelor și pentru dispunerea măsurilor legale.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar investigațiile sunt conduse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Potrivit unor surse, la petrecerea respectivă se aflau și mai multe personalități publice, inclusiv Alex Velea și Antonia. Dintre aceștia, Alex Velea și Alina Eremia au fost audiați de polițiști în calitate de martori.

Firul evenimentelor. Mama suspecților spune că ei au fost de fapt cei atacați

Sursele din anchetă dezvăluie că principalul suspect în cazul crimei este Laurențiu, cunoscut sub numele de Solomon, în vârstă de 31 de ani. Se pare că altercația a izbucnit spontan, iar victima a fost înjunghiată în spate cu zece lovituri de cuțit.

De asemenea, se speculează că cei trei suspecți reținuți fac parte din clanul Fabian, o temută grupare din București, și sunt fiii vrăjitoarei Sidonia. Aceasta a dat declarații în care susține că fiii ei au fost, de fapt, cei atacați.

Potrivit surselor din anchetă, conflictul ar fi pornit de la niște dedicații muzicale. Victima s-ar fi enervat și ar fi sărit cu pumnii la cei 3 bărbați suspectați de crimă. Aceștia ar fi ripostat cu o macetă și l-ar fi ucis.

Victima a fost înjunghiată inițial în spatele tejghelei. Apoi a reușit să fugă până în parcare, unde a fost tăiată a doua oară și nu a supraviețuit.

Cei trei suspecți au fugit cu mașina, fiind prinși la cabana ”Cuibul cu dor”.

Avocatul Florin Durgheu: După ce atacatorul din primă fază a părăsit incinta, nu mai putem vorbi despre legitimă apărare

Pornind de la informațiile acestea, l-am întrebat pe avocatul Florin Durgheu dacă mai putem vorbi despre legitimă apărare.

„Legitima apărare este atunci când cineva te atacă și răspunzi exact cu aceeași forță cu care te-a atacat agresorul. Asta e definiția legitimei apărări. Nu știu efectiv care a fost toată speța, dar dacă cel care i-a fugărit a fost el însuși, atacat, dar apoi a comis o crimă, nu mai putem vorbi despre legitimă apărare, ci despre contraatac. Din moment ce el i-a fugărit pe atacatori, în mod evident atacul inițial se sfârșise. După ce atacatorul din primă fază a părăsit incinta, nu mai putem vorbi despre legitimă apărare.

Pe de altă parte, nu ai ce căuta cu maceta la tine. Nu e firesc și nici legal să umbli cu maceta la tine. Poți avea un pistol cu bile, dacă ai autorizație, dar și pe acela îl folosești în cazuri strict prevăzute de lege, nu oricum. Nici nu cred că se dă autorizație pentru macetă”, a răspuns avocatul pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel