Data publicării:
Surse Washington Post: Obama consideră că Biden ar trebui să-și reevalueze candidatura
Fostul președinte democrat al Statelor Unite, Barack Obama, a adus în discuție necesitatea ca actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden, să își reevalueze serios candidatura pentru un nou mandat prezidențial, potrivit The Washington Post.
Obama, cunoscut pentru susținerea sa puternică față de Biden în trecut, și-a exprimat îngrijorarea în cercul său intim, subliniind că șansele de realegere ale președintelui Biden au scăzut semnificativ, scrie ziarul Washington Post, citat de The Guardian.
Îngrijorările fostului președinte vin în special după dezbaterea electorală din 27 iunie a lui Biden cu rivalul său republican, Donald Trump. Fostul președinte consideră că acest moment necesită o reflecție profundă asupra fezabilității continuării campaniei prezidențiale de către actualul lider democrat.
În urma acelei dezbateri, Biden a fost perceput ca fiind nesigur, uneori dezorientat și incoerent, ceea ce a alimentat speculațiile privind abilitățile sale la vârsta de 81 de ani de a conduce și de a câștiga cursa prezidențială. Deși Biden a declarat că intenționează să rămână în cursă, inclusiv importanți membri ai partidului său i-au sugerat să se retragă.
În plus, incidente recente, cum ar fi greșelile de identificare a unor importanți oameni politici la nivel mondial în cadrul unor evenimente internaționale și scăderea susținerii financiare din partea donatorilor, au adăugat presiune asupra candidaturii sale.
În cadrul summitului NATO, au avut loc mai multe incidente care au ridicat semne de întrebare cu privire la acuitatea mintală a președintelui. Biden l-a confundat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu „președintele (rus Vladimir) Putin”, dar a rectificat ulterior. În plus, într-o conferință de presă organizată de consilierii săi pentru a demonstra că se află într-o formă bună după dezbaterea ratată din iunie, Biden a făcut o greșeală, referindu-se la vicepreședinta sa Kamala Harris ca fiind „vicepreședintele Trump”.
Obama, acum consilier politic al lui Biden, a subliniat importanța protejării realizărilor acestuia în fața amenințărilor de preluare a puterii de către republicani, condusă de Trump, atât în Casa Albă cât și în Congres, potrivit acelorași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News