Data publicării:
Surse DNA: Cătălin Predoiu NU va fi audiat în dosarul Gala Bute
Avocatul Cătălin Dancu, apărătorul lui Rudel Obreja în cazul ”Gala Bute” a declarat luni că va fi audiat în dosar și Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției. Această ipoteză este una falsă, potrivit unor surse DNA.
Cătălin Predoiu nu are nicio calitate în dosarul ”Gala Bute”, nici măcar de martor, ca urmare nu va fi citat la DNA.
Predoiu este propus de PNL pentru postul de premier în guvernul ”din umbră”, lucrând în aceste zile la programul de guvernare. Liderul liberal a fost ministru al Justiției în perioada 2008-2012, după care a intrat în PDL, partid pentru care ar fi candidat la președinție, dacă nu se constituia ACL.
Finanțarea Galei Bute s-a făcut printr-o hotărâre de Guvern. Ministerul Justiției nu a dat aviz favorabil cererii făcute de Ministerul Dezvoltării Regionale de a organiza evenimentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News