Surse: 5 persoane implicate în explozia de la Arad. Date noi din anchetă
Surse Antena 3 din ancheta de la Arad indică faptul că cinci persoane ar fi fost implicate în explozia maşinii lui Ioan Crişan.
Potrivit surselor, bomba ar fi fost amplasată după ce Ioan Crişan a venit la cafenea, în acea dimineaţă, atacatorul profitând de faptul că în zona unde era parcată maşina nu ar fi fost camere de luat vederi. Anchetatorii ar fi găsit cartele de telefon, dar şi alte obiecte aruncate de atacator, după amplasarea bombei.
"Este o anchetă care face paşi rapizi, dar se mai aşteaptă până la rezultatele expertizelor. Potrivit unor informaţii pe surse, ar fi cinci persoane implicate. Bomba ar fi fost amplasată după ce Ioan Crişan a venit cu maşina de la service şi a fost pusă chiar aici, în faţa blocului, pentru că atacatorul a ştiut că nu funcţionează camerele de supraveghere în zonă. Atacatorul s-a plimbat prin zonă, iar toate persoanele care au venit prin zonă au fost identificate. Se analizează atentate similare din alte ţări, iar o probă ADN a fost trimisă la EUROPOL şi INTERPOL pentru a fi verificată, pentru că este diferit de cel al afaceristului", indică Antena 3, care citează surse din anchetă.
"Singura persoană care a condus autoturismul lui Ioan Crişan a fost amanta sa, de puţine ori. Ioan Crişan nu obişnuia să dea maşina nimănui. Cheia de rezervă a fost găsită la firma sa. Acum ceva timp, i-a lăsat fiicei sale documente, inclusiv acte de la firmă. Nu s-a mai întâmplat asta înainte.
În cercul de suspecţi sunt şi câţiva prieteni, iar atacatorul s-ar fi infitrat printre aceştia. S-au ridicat camerele de supraveghere, s-au terminat percheziţiile. Nu stă în picioare ipoteza potrivit căreia s-ar fi greşit ţinta", mai explică sursa citată.
Profiler FBI atrage atenţia spre Albania şi Serbia
Profilerul FBI Mihaela Brooks consideră că 'cel care a fabricat bomba este un profesionist' și 'fiecare țară are specialiști pe acest domeniu.'
Ea a amintit de faptul că 'sunt mulți în zona Albania și Serbia, unde poliția a descoperit un adevărat depozit de arme și muniție.'
Potrivit celor spuse de profilerul FBI, 'pentru o grupare de crimă organizată, nicio sumă nu este prea mare pentru punerea la cale a unei asemenea operațiuni. Prețul unor dispozitive diferă în funcție de cantitatea și complexitatea lor, iar suma este aproape infimă.'
Mihaela Brooks a atras apoi atenția că 'familia victimei poate fi și ea țintă' și că 'nu putem elimia nicio variantă.'
De asemenea, profilerul FBI a amintit de zvonurile din presă potrivit cărora afaceristului Ioan Crișan i-au fost furați 100.000 de euro.
'Se spune că i-au fost furați 100.000 de euro cash. Cum de nu a reclamat el la poliție acest furt, dar în presă se știe.', a adăugat ea.
VEZI Explozie Arad. Profilerul FBI Mihaela Brooks atrage atenția spre Albania și Serbia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News