Data publicării:
• Surpriză politică: la 1 Mai 2020 au reapărut PIONIERII - vezi comunicatul
Organizația Pionierilor a funcționat între anii 1946-1989. Copiii erau înregimentați, în comunism, în organizațiile de Șoimi ai Patriei (5-8 ani) și Pionieri (8-14 ani). La terminarea școlii generale, puteau deveni UTC-iști (în facultăți UASCR-iști).
După 1989, politica a fost scoasă din școli.
În 2018, organizațiile de elevi și studenți se arătau revoltate de proiectul Legii electorale care ar fi permis campania pentru alegeri în unitățile de învățământ.
La momentul acela, ANOSR şi CNE considerau că proiectul ignoră unul dintre pilonii unui sistem de învăţământ calitativ, şi anume distanţarea mediului educaţional faţă de cel politic.
La 1 Mai 2020, pe adresa recațiilor din România sosea un comunicat de la...Clubul Elevilor Liberali, organizația de elevi a Partidului Național Liberal, din cadrul Tineretului Național Liberal.
Care, evident, se luptă cu Pe-Se-De-ul: ”Mulți primari din mediile defavorizate continuă sa folosească aceleași metode vechi, corupte și toxice de campanie electorală pe timpul pandemiei, ignorând complet situațiile complicate ce încalcă dreptul la educație. Marea majoritate a primăriilor PSD din zona rurală, și nu numai, nu au acordat pic de atenție acestei probleme, astfel un număr considerabil de elevi rămânând fără posibilitatea banală de a putea accesa sistemele informatice educaționale”.
Nu mi-e totuși clar dacă în Clubul elevilor liberali sunt copii între 8-14 ani, sau doar uteciști de 14-26?
Totuși, ceva s-a schimbat în ultimii 30 de ani. După ce elevii peneliști mi-au atras atenția, am căutat pe internet și am descoperit că există și o Ligă a Elevilor Social-Democrați. Pe Facebook nu par prea activi: au încă video-uri cu Dragnea și deputatul de la HQ, în ultimele 3 postări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News