Data publicării:
SURPRIZĂ pentru liderii mondiali la ONU. Dejun din "deșeuri alimentare"
Liderii mondiali, prezenți la deschiderea noii sesiuni ONU de la New York, au avut o surpriză duminică: o masa concepută în întregime din "deşeuri" alimentare, scrie agenţia France Presse.
Doi bucătari au născocit un dejun făcut în întregime din alimente care altfel ar fi fost aruncate la gunoi, o modalitate de a evidenţia risipa incredibilă din alimentaţia modernă şi rolul său în schimbările climatice.
Dejunul de la sediul ONU din New York a constat dintr-un hamburger vegetarian făcut din pulpă de fructe presată care, de obicei, este aruncată. Burgerul a fost însoţit de cartofi pai, creaţi din porumb bogat în amidon care este de obicei folosit pentru hrănirea animalelor.
"Aceasta este o masă tipic americană, dar complet modificată. În loc de carne de vită, vom mânca porumb cu care se hrănesc vitele", a declarat pentru AFP Dan Barber, bucătar din New York care deţine restaurantul 'Blue Hill'.
"Provocarea este de a crea ceva cu adevărat delicios, din ceea ce ar fi fost aruncat în mod obişnuit", a adăugat el.
[citeste si]
Dan Barber a conceput meniul împreună cu Sam Kass, fostul bucătar al Casei Albe, care s-a aflat în prima linie a campaniei anti-obezitate "Let's move" lansată de Michelle Obama.
Sam Kass a gândit acest concept de meniu din deşeuri alimentare din perspectiva conferinţei internaţionale cu privire la schimbările climatice care urmează să se desfăşoare la Paris la sfârşitul acestui an, menţionează AFP.
"Toată lumea a descris în unanimitate aceste negocieri ca fiind cele mai importante din viaţa noastră", a spus el. Însă deşeurile alimentare "nu au fost discutate în acest stadiu, în afara unor cercuri restrânse", a adăugat el.
Zeci de lideri mondiali au luat parte la această masă, co-prezidată de preşedinţii francez Francois Hollande şi peruvian Ollanta Humala, în cadrul summit-ului cu privire la dezvoltare organizat timp de trei zile la ONU, înainte de conferinţa internaţională de la Paris.
ONU invită rar bucătari din afară, dar a fost făcută o derogare de la acest obicei pentru Sam Kass şi Dan Barber, în ciuda măsurilor de securitate crescute pentru Adunarea Generală a organizaţiei internaţionale, notează AFP.
Potrivit cifrelor ONU, 28% din terenurile agricole din întreaga lume servesc producţiei de alimente care mai târziu vor fi aruncate sau se vor pierde.
Astfel de pierderi anuale sunt echivalente cu 3,3 miliarde de tone de carbon, cantitate care dacă acestea ar fi produsă de o singură ţară, aceasta ar deveni cea mai mare producătoare de emisii de carbon după China şi SUA.
Bucătarul Dan Barber a deschis în acest an un restaurant la New York bazat pe meniuri preparate din ceea ce se considera până acum că sunt deşeuri alimentare.
"Ideea unei mese pe bază de deşeuri nu ar fi putut exista în secolul al XVIII-lea", menţionează Barber, citat de AFP. "Prepararea unei farfurii cu mâncare în lumea occidentală generează o mulţime de deşeuri, deoarece ni le permitem", a subliniat bucătarul.
Volumul acestui tip de deşeuri este mai important în SUA deoarece această ţară are resurse agricole mari.
Dan Barber speră că evenimente precum acest prânz pentru şefii de stat va schimba treptat cultura alimentară a întregii populaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News