Surpriză pentru fanii Game of Thrones, de la HBO și OCS: Expoziție itinerantă în mai multe orașe europene
În așteptarea sezonului al șaselea al serialului "Game of Thrones/Urzeala Tronurilor", canalele TV HBO și OCS au organizat expoziția itinerantă gratuită cu escale la Londra, Stockholm, Berlin, Amsterdam, Madrid sau Tel Aviv și patru zile la Paris.
În perioada 8-12 septembrie, expoziția itinerantă cu costume, accesorii și numeroase obiecte din serialul Game of Thrones va fi deschisă la punctul Carrousel de la Luvru din Paris, scrie Agerpres.
Cei care vor putea admira cele circa 75 de obiecte expuse la Paris, precum săbii, ouă de dragon, arbaleta lui Tyrion Lannister și bijuterii, sunt cu adevărat norocoși, fiindcă locurile gratuite s-au epuizat în două ore.
Expoziția permite fanilor seriei imaginate de George R.R. Martin să vadă de aproape detalii ale costumelor somptuoase confecționate pentru Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Maisie Williams (Arya Stark) sau Kit Harington (Jon Snow). Există și un colț "Purple Wedding" cu rochia de mireasă a lui Margaery Tyrell și costumul de ginere al lui Joffroy Baratheon.
În afară de expoziția propriu-zisă, organizatorii propun și alte atracții. Un dragon poate arunca flăcări în direcția vizitatorilor, la fel ca în serial, iar doritorii pot urca până în vârful Zidului cu ajutorul tehnologiei Oculus Rift în 4D, anunță 20minutes.fr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News