Surpriză de la Atena: Grecia ia în calcul energia nucleară pentru prima dată în istorie

Grecia ia în calcul, pentru prima dată, folosirea energiei nucleare.
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a sugerat o posibilă schimbare de politică ce ar putea duce la dezvoltarea, în premieră, a energiei nucleare în țară, ca parte a strategiei de tranziție energetică, scrie Financial Times.
„Grecia ar trebui să fie pregătită să se alăture alianței nucleare”, a declarat Mitsotakis, subliniind totodată că nu sunt prevăzuți pași concreți în perioada imediat următoare. Totuși, a accentuat importanța participării la dialog: „Este important să fim parte din conversație”.
„Poate părea un șoc pentru unii dintre cei care ne ascultă, având în vedere că Grecia este o țară fără experiență sau tradiție în domeniul energiei nucleare. Dar, privind în ansamblu evoluțiile din domeniul energiei, nu văd cum ar putea lumea să ajungă la neutralitate climatică fără energie nucleară”, a spus Mitsotakis în cadrul summitului FT-Kathimerini Energy Transition, desfășurat la Atena.
Premierul de la Atena a propus, de asemenea, utilizarea energiei nucleare pentru reducerea emisiilor din transportul maritim, un sector în care Grecia este un jucător global: „Aceasta este, desigur, o discuție pe care sunt foarte deschis să o port cu industria navală, pentru a crea un grup de lucru comun care să analizeze această tehnologie, cel puțin ca opțiune”.
De ce Grecia a respins energia nucleară până acum
Energia nucleară a fost mult timp respinsă în Grecia, în mare parte din cauza consecințelor dezastrului de la Cernobîl din 1986. Explozia centralei nucleare din perioada sovietică a cauzat o contaminare radioactivă semnificativă, care este și astăzi asociată cu riscuri majore pentru sănătate.
Recent, Germania a renunțat la opoziția istorică față de energia nucleară, sub noul guvern condus de cancelarul Friedrich Merz, pe fondul creșterii sprijinului public pentru energia nucleară, determinat de scumpirea gazului natural după invazia Rusiei în Ucraina.
Mitsotakis a reamintit că Grecia a eliminat aproape complet lignitul din mixul său energetic — una dintre cele mai „ineficiente și murdare” surse de energie — printr-o decizie politică asumată încă din 2019, de la preluarea mandatului. Astăzi, cărbunele mai reprezintă doar 5% din producția de electricitate, iar jumătate din energia electrică este regenerabilă, provenind din surse solare și eoliene.
„Avem o ușoară preferință pentru energia solară, dar mi-ar plăcea să văd mai multă energie eoliană. Energia eoliană offshore are un potențial uriaș și, bineînțeles, investim masiv în stocarea energiei”, a adăugat el.
Mitsotakis cere UE o abordare strategică pe termen lung în privința energiei
Totodată, Mitsotakis a făcut apel la Uniunea Europeană să adopte o abordare strategică pe termen lung în privința energiei, cu o viziune pe 10-15 ani, și să corecteze dezechilibrele din piața electricității, care au dus la creșterea costurilor în Grecia și Italia.
Într-un alt plan, premierul grec s-a declarat „extrem de îngrijorat” de escaladarea conflictului Israel-Iran, care, potrivit lui, „nu pare să aibă o cale clară de ieșire”.
El a atras atenția că posibila extindere a războiului în Orientul Mijlociu ar avea consecințe grave pentru economia globală, comerț și transportul maritim, ceea ce ar putea duce la o inflație și mai mare. Mitsotakis a precizat că aproximativ 180 de nave sub pavilion grec aflate în Golf sunt monitorizate.
Totuși, a exclus participarea Greciei la orice escaladare militară care ar putea implica Statele Unite și aliații săi și a reiterat necesitatea unei încetări imediate a focului în Gaza, unde situația rămâne „foarte îngrijorătoare”.
„Grecia nu va participa. Aceasta nu este o operațiune care să afecteze Grecia în vreun fel și am transmis acest lucru foarte clar. Continuăm să credem că nu există o soluție militară pentru acest conflict”, a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News