Data actualizării:
Data publicării:

Supraacciză carburanți. Consilierul lui Iohannis dă cărțile pe față

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Cosmin-Ştefan Marinescu, consilierul prezidenţial pentru politici economice, face o analiză, pe blogul său, despre acciza suplimentară la carburanți și efectul său asupra prețurilor. 

”Acciza suplimentară asupra carburanţilor, căci despre ea este vorba, a trebuit mai întâi să fie eliminată (ianuarie 2017), pentru ca mai recent să fie reintrodusă (septembrie 2017). Nu doresc să dezvolt aici motivele acestui stop-and-go fiscal, un ilustru exemplu de impredictibilitate. Doresc doar să evidenţiez impactul accizei asupra preţurilor, în contextul dezbaterilor recente. Pe de o parte, se consideră că eliminarea accizei nu s-a regăsit în scăderea preţurilor carburanţilor în ianuarie 2017. Pe de altă parte, că reintroducerea accizei nu a ridicat deloc preţurile în septembrie 2017, cu alte cuvinte impozitarea ar fi fost perfect neutră.

Statistica ne arată, însă, altceva. Şi anume faptul că în ianuarie 2017 preţurile carburanţilor au scăzut, iar în septembrie au crescut (şi probabil vor continua să mai crească, prin cea de-a doua rundă de accizare de 16 bani/litru, de la 1 octombrie)”, arată Marinescu.

[citeste si]

Consilierul prezidenţial publică, în postarea pe blog, o serie de grafice statistice, citând ca sursă Weekly Oil Bulletin al Comisiei Europene, din care rezultă că în ianuarie 2017 preţul mediu pe litrul de benzină şi motorină a scăzut cu 7,76 eurocenţi şi, respectiv, 8,43 eurocenţi.

”Astfel, în ianuarie 2017, scăderea preţurilor este elocventă, în pas cu acciza”, adaugă Cosmin-Ştefan Marinescu.

Referitor la reintroducerea accizei suplimentare în această lună, el prezintă un grafic din care rezultă o creştere a preţului mediu la pompă la benzină şi motorină de circa 10-15 bani de la începutul lui august până la sfârşitul acestei luni. ”Ca atare, odată cu introducerea accizei suplimentare, se poate remarca un salt al preţurilor în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie. Totodată, ciclul de ajustare a preţurilor este încă în curs, pe măsură ce se diminuează stocurile neaccizate suplimentar, precum şi prin efectele pe care le va avea cea de-a doua rundă de accizare”, evidenţiază Marinescu, care este profesor universitar în cadrul Departamentului de Economie şi Politici Economice de la ASE Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel