Data publicării:

Sunetul deșteptătorului s-ar putea să îți strice toată ziua

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Sunetul pe care îl produce deșteptătorul s-ar putea să-ți strice toată ziua, indică The Sydney Morning Herald.

Publicația citează un studiu care a stabilit că sunetele clasice de alarmă sunt asociate cu stări de amețeală pentru cei care le aud la trezire, în vreme ce piese muzicale precum "Good Vibrations" de la The Beach Boys sau "Close to Me" de la The Cure sunt asociate cu stări treptate de trezire.

Amețeala, sau în termeni de specialitate, inerția de somn are loc atunci când corpul se adaptează de la somn la starea de conștiență completă.

"În acel moment avem reacții întârziate și un flux al gândirii îngreunat, probleme de atenție. Iar acestea pot să țină chiar și patru ore după ce ne-am trezit", explică autorul studiului citat de australieni, cercetătorul Stuart McFarlane.

O analiză a peste 400 de accidente aeriene ale forțelor americane, cauzate de erori ale piloților, a arătat că problemele apar de obicei în prima oră după trezire.

Trezirea din somn după prea puține ore de odihnă și trezirea repetată peste noapte sunt legate de inerția de somn, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel