Data publicării:
Summit-ul de la Sibiu. Mircea Geoană: Este un cadou preelectoral pentru Klaus Iohannis
Mircea Geoană susține că Summitul UE de la Sibiu este un cadou făcut de Jean-Claude Juncker lui Klaus Iohannis înainte de alegerile prezidențiale.
Au început deja pregătirile pentru Summitul UE de la Sibiu, care va avea loc anul viitor. Diplomatul Mircea Geoană a declarat că alegerea Sibiului pentru organizarea acestui eveniment european nu este nicidecum întâmplătoare.
"Un mic avantaj politic"
"Eu cred că și domnul Juncker și familia populară europeană i-au făcut un cadou preelectoral domnului Iohannis. Summit-ul de la Sibiu este un cadou preelectoral așa cum se joacă jocul politic în Europa și în lume. De ce nu la București? De ce la Sibiu? A fost o formă de ai da un mic avantaj politic într-o campanie preelectorală prezidențială, din 2019, actualului președinte. Perfect în regulă. Dacă erau socialiștii sau social-democrații probabil că făceau la fel pentru aliații lor din România dacă era cazul. Nu spun asta cu supărare, dar în clipa în care îi faci cuiva, unui jucător politic din România, o astfel de ofertă prietenoasă, ai o obligație, în același timp, ca respectând realitățile de pe terenul din România, care sunt extrem de rugoase, sunt destul de multe asperități, totuși să ai acest mic moratoriu. Eu cred că nu un pact de coabitare cum a fost între Ponta și Băsescu, cred că deja ne-am lămurit ce înseamnă astfel de documente în România, dar cred că un moratoriu în sensul pragmatic", a declarat Mircea Geoană la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News