Summit NATO. Stoltenberg avertizează asupra provocărilor generate de Rusia şi China
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Summit NATO. Stoltenberg avertizează asupra provocărilor generate de Rusia şi China  /  Sursă foto: Facebook Jens Stoltenberg
Summit NATO. Stoltenberg avertizează asupra provocărilor generate de Rusia şi China / Sursă foto: Facebook Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg trage un semnal de alarmă privitor la provocările generate de Federația Rusă și China, înainte de summit-ul NATO.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat vineri, cu câteva zile înainte de summit-ul Alianţei Nord-Atlantice, cu privire la provocările generate de comportamentul Rusiei şi al Chinei pentru ordinea internaţională, relatează EFE.

"Trăim într-o epocă de competiţie globală şi trebuie să răspundem la multe ameninţări şi provocări simultan", a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă înaintea summit-ului care va avea loc luni la Bruxelles.

Provocările cu care se confruntă în prezent Alianţa Nord-Atlantică vizează "Rusia şi China, care resping ordinea internaţională bazată pe reguli; ameninţarea terorismului care persistă; ameninţările sofisticate de atacuri cibernetice, tehnologii perturbatoare şi schimbările climatice", a enumerat el.

"Nicio ţară, niciun continent nu poate face faţă singure tuturor acestor provocări. Dar Europa şi America de Nord nu sunt singure, sunt împreună în NATO", a subliniat Stoltenberg.

Moment esențial pentru NATO



Reuniunea liderilor ţărilor aliate intervine într-un moment "esenţial" pentru Organizaţie, a spus el, adăugând că aceasta se va axa pe agenda de reforme pe care Alianţa doreşte să o promoveze până în 2030, retragerea comună din Afganistan în acest an şi tensiunile în relaţiile cu Rusia.

Cu ocazia acestui summit aliaţii speră să ia decizii "cheie" după consultările politice privind întărirea apărării colective şi consolidarea rezilienţei infrastructurilor cheie şi a lanţurilor de aprovizionare. Una dintre ambiţiile NATO este promovarea unor noi centre de cooperare tehnologică între aliaţi, cu sprijinul unui nou fond de inovare, care să susţină start-up-urile, proiect care se aşteaptă să primească undă verde la summit, a spus Stoltenberg.

NATO a publicat vineri estimări privind cheltuielile de apărare ale membrilor săi pe 2021, iar secretarul general a subliniat că "suntem pe drumul cel bun", întrucât acesta este al şaptelea an consecutiv de creşteri, deşi a avertizat în continuare că "trebuie să investim şi mai mult pentru a corespunde mai bine ambiţiilor noastre înalte".

PIB-ul organizației, în scădere față de 2020



Pe ansamblul Organizaţiei, aliaţii europeni şi Canada vor aloca 1,70% din PIB-ul lor pentru cheltuieli militare în 2021, uşor în scădere faţă de 1,71% în 2020, ceea ce arată că Alianţa este încă departe de obiectivul propus de a atinge 2% până în 2024.

În acelaşi timp, Alianţa Nord-Atlantică prevede intensificarea eforturilor pentru menţinerea ordinii internaţionale, aprofundarea parteneriatelor şi îşi propune să accelereze formarea forţelor de securitate şi creşterea capacităţilor de apărare ale ţărilor partenere.

Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, o preocupare pentru NATO, care studiază cum pot fi reduse emisiile rezultate în urma activităţilor militare sau a acţiunilor asociate acestora, în timp ce în materie de securitate cibernetică liderii statelor membre se aşteaptă să aprobe o nouă politică, prima în şapte ani, şi să se pună de acord asupra dezvoltării unui nou concept strategic, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel