Data publicării:
Summit istoric la Paris. Liderii mondiali decid soarta omenirii: Declarații alarmante
Conferința ONU pe teme climatice din Paris este puternic influențată de actele teroriste recente din inima Franței.
Summitul a început cu un moment de reculegere, în memoria victimelor atentatelor teroriste din Paris. La conferința ONU participă 150 de șefi de stat și de guvern. Ministrul Mediului din Peru, Manuel Pulgar-Vidal, a spus, în deschiderea conferinței, că "lumea se confruntă cu amenințări teribile, terorismul și schimbările climatice". Ministrul de externe francez, Laurent Fabius, care prezidează conferința, a precizat că urmează "unsprezece zile scurte" pentru a pune la punct un acord universal și ambițios. El a atras atenția că "2014 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată, iar 2015 va fi mai rău. Gazele cu efect de seră continuă să se acumuleze în atmosferă, până vor atinge o concentrație care va face situația ireversibilă. Nu se vor rezolva toate la Paris, dar nimic nu se va rezolva fără Paris".
"Este nevoie să decidem în câteva zile pentru câteva decenii"
Prințul Charles a subliniat că "am așteptat suficient, este momentul să acționăm". Președintele francez Francois Hollande a subliniat, în declarația sa, importanța acestui summit. El a subliniat că "pe umerii voștri atârnă speranța întregii omeniri". Totodată, președintele Franței a spus că "este nevoie să decidem în câteva zile pentru câteva decenii".
"Viitorul planetei noastre este în mâinile voastre"
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că este necesar un acord ușor adaptabil în funcție de schimbările care vor apărea. "Viitorul planetei noastre este în mâinile voastre", a subliniat Ban Ki-moon. Președintele american Barack Obama este, de asemenea, prezent la Paris. El a scris cu o zi înainte, pe pagina sa de Facebook: "Ceea ce încercăm să facem la Paris este să punem în practică un proiect pe termen lung de reducere în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră- cu ținte stabilite de fiecare țară, dar suficient de transparente pentru a putea fi verificate de celelalte țări. Și de asemenea vom face eforturi pentru a ajuta țările cele mai vulnerabile să folosească energia curată și să se adapteze la efectele schimbărilor climatice pe care nu le mai putem evita. Sunt optimist în legătură cu ceea ce putem face deoarece deja am văzut cum America a făcut pași incredibili în ultimii șapte ani".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News