Data publicării:

Summit G20: Biden doreşte să stabilească 'garanţii' în cursul întrevederii cu Xi Jinping

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Summit G20: Biden doreşte să stabilească 'garanţii' în cursul întrevederii cu Xi Jinping / foto Agerpres
Summit G20: Biden doreşte să stabilească 'garanţii' în cursul întrevederii cu Xi Jinping / foto Agerpres

Preşedintele SUA Joe Biden doreşte să redeschidă dialogul în cursul întrevederii pe care o va avea luni cu omologul său chinez Xi Jinping, dar şi să stabilească 'garanţii' într-un context de tensiuni tot mai mari între Washington şi Beijing, potrivit Casei Albe, relatează AFP. 

Cei doi lideri urmează să aibă o întrevedere pentru prima dată de când deţin funcţia de şefi de stat, luni, în insula indoneziană Bali, în ajunul summitului G20 care reuneşte cele mai mari economii ale lumii.

'Suntem în competiţie. Preşedintele Biden recunoaşte acest lucru, dar merită să ne asiguram că sunt limite în această concurenţă, că stabilim garanţii, că avem reguli clare ale drumului şi că facem toate acestea pentru a ne asigura că această concurenţă nu devine un conflict', a indicat Casa Alba. Preşedintele SUA are sprijinul 'aliaţilor şi partenerilor' săi pentru această politică, a declarat jurnaliştilor un oficial american.

'Există un sprijin larg pentru intenţiile noastre de a construi un teren fertil pentru relaţia noastră şi de a dezvolta în mod responsabil comunicarea', a adăugat el. Mize mari cântăresc în întrevederea celor doi lideri pentru a stabiliza relaţia dintre Beijing şi Washington, dar aşteptările sunt relativ scăzute, notează AFP.

Cei doi lideri au vorbit la telefon sau prin videoconferinţă de cinci ori de când Joe Biden a venit la Casa Albă, în 2021. Pe lângă refuzul Chinei de a condamna invazia rusă, Washingtonul şi Beijingul se află în conflict în privinţa unor chestiuni care variază de la comerţ la drepturile omului în regiunea Xinjiang din China şi la statutul Taiwanului.

Rusia cere țărilor G20 să o lase mai moale cu pacea și securitatea și să se concentreze pe problemele socio-economice

Rusia solicită G20 să se concentreze pe problemele socio-economice ale lumii, în locul celor legate de pace şi securitate.

Rusia a cerut, duminică, Grupului celor 20 (G20) să înceteze discuţiile despre securitate şi să se concentreze asupra celor mai stringente probleme socio-economice ale lumii, înaintea unui summit ce se preconizează că va fi dominat de criticile Occidentului la adresa invaziei ruse în Ucraina.

Într-un comunicat remis înaintea summitului, Ministerul de Externe rus afirmă că este de o "importanţă fundamentală ca G20 să îşi concentreze eforturile asupra ameninţărilor reale, în locul celor imaginare".

În comunicat se adaugă: "Suntem convinşi că G20 este chemat să gestioneze probleme socio-economice. Extinderea agendei sale în domenii precum pacea şi securitatea - despre care multe ţări discută - nu este viabilă. Aceasta ar constitui o incursiune directă în mandatul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi va submina atmosfera de încredere şi cooperare din cadrul G20."

Putin nu participă la G20. Se teme că ar putea fi asasinat?

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, va conduce delegaţia Rusiei la acest summit - primul de când Moscova a invadat Ucraina în februarie - după ce Kremlinul a afirmat că preşedintele Vladimir Putin este prea ocupat să ia parte la summit. Unele zvonuri indicau însă că lui Vladimir Putin i-ar fi teamă să nu fie asasinat.

Anterior, în cursul zilei de duminică, Lavrov a acuzat Occidentul de tentative de a "militariza" Asia de sud-est, în comentarii ce creează premisele unei confruntări posibil tensionate la G20. Rusia afirmă că, criza alimentară mondială ar trebui să constituie o parte cheie a agendei summitului din Bali, ce are loc cu doar câteva zile înainte de expirarea acordului de referinţă privind transportul cerealelor prin Marea Neagră.

Moscova cere Occidentului să relaxeze unele sancţiuni, despre care afirmă că blochează exporturile de îngrăşăminte şi produse agricole, iar până acum a refuzat să îşi asume un angajament pentru prelungirea acordului, care facilitează exporturile de cereale din porturile sudice ale Ucrainei, relatează Rador, care citează Reuters. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel