Suleyman Magnificul, întâlnire cu un domnitor român, în sezonul 3
Veste bună pentru fanii celui mai de succes serial TV al momentului, Suleyman Magnificul - sub domnia iubirii. Al treilea sezon al spumoasei povești despre viața celui mai iubit sultan al Imperiului Otoman debutează marti, 3 septembrie de la ora 20.00, la Kanal D.
Intrigi și răsturnări de situație, dragoste, ură, lupta pentru putere, precum și întâlnirea marelui sultan cu un domnitor român îi vor ține cu sufletul la gură pe telespectatorii și în acest al treilea sezon al serialului.
Mihrimah (Pelin Karahan), fiica lui Suleyman (Halit Ergenc) și a lui Hurrem (Meryem Uzerli), devine cel mai important atu al mamei sale în lupta pentru afirmarea fiilor săi, iar acțiunea serialului arată cum istoria Imperiului se scrie cu sânge.
În plus, în acest sezon, Suleyman Magnificul se întâlnește cu un domnitor român, care va ajunge în fața sultanului în genunchi, sărutând întâi scaunul și mai apoi mâna acestuia. Despre ce personaj din istoria României este vorba, telespectatorii pot afla urmărind, în fiecare marți, la Kanal D, sezonul al treilea al serialului “Suleyman Magnificul – sub domnia iubirii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News