Data publicării:

Sucevean UCIS de patronul unui magazin, după ce a cumpărat „pe caiet”

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Patronul unui magazin din Suceava a ajuns în închisoare după ce, într-un exces de furie, a ucis un client care își făcuse cumpărăturile „pe caiet”. 

Patronul unui magazin din Vicovu de Sus, județul Suceava, a fost arestat preventiv după ce a ucis cu un levier un client care și-a făcut cumpărăturile „pe caiet”. 

Conform unor surse neoficiale citate de Adevărul, cei aveau un conflict mai vechi și, înainte de crimă, bărbatul ucis şi-a trimis băiatul la magazin. Patronul a refuzat să-l servează pe motiv că familia nu-şi plătise datoriile. 

La scurt timp, tatăl și-a făcut apariția. Apoi, conform unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, „între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie în contradictoriu din cauza presupusei datorii, discuţia a degenerat într-o altercaţie fizică, situaţie în care victima a sesizat organele de poliţie şi s-a îndepărtat. Imediat, inculpatul s-a înarmat cu un obiect contondent (tip levier), a urmărit victima, iar după ce a ajuns-o a lovit-o puternic cu obiectul respectiv în partea stângă a capului, victima căzând inconştientă la pământ”.

Bărbatul a decedat în ambulanță, în ciuda eforturilor medicilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel