Suceava: USV va prelua Clubul Sportiv Universitatea
Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) va prelua Clubul Sportiv Universitatea (CSU) din această vară, după ce modificările aduse Legii Educaţiei Naţionale permit luarea în subordine de către universităţi a acestor cluburi, a declarat într-o conferinţă de presă, luni, rectorul instituţiei academice, prof univ dr ing Valentin Popa.
El a spus că, la sfârşitul săptămânii trecute, a înaintat documentaţia privind preluarea CSU către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), iar de la 1 iulie clubul ar putea intra în subordinea USV. Popa consideră că o nouă reorganizare a CSU, în subordinea USV, va fi benefică pentru echipa de handbal universitară care a retrogradat în liga a doua. Potrivit lui Popa, printre avantajele pe care le are această schimbare se numără adaptarea noii organigrame în funcţie de nevoile secţiilor din cadru CSU, inclusiv posibilitatea de a înfiinţa posturi noi.
Rectorul USV a precizat că vor exista trei surse principale de finanţare a CSU, respectiv subvenţia de la bugetul de la MEN, de circa 700-800 mii lei pe an, în baza unei metodologii de finanţare a cluburilor pe baza rezultatelor obţinute de sportivi, Primăria şi Consiliul Local Suceava ca principal sponsor, iar USV cu bursele acordate sportivilor. 'Sperăm să avem succes cu aceste planuri de viitor. Eu am încredere că domnul profesor Ghervan (n.red, Petrică Ghervan, decan al Facultăţii de Educaţiei Fizică şi Sport, coordonator tehnic al echipei de handbal), dar şi echipa de antrenori au învăţat din greşelile sezonului trecut şi vor reuşi să aducă pe firmament o echipă aşa cum am avut, o echipă rapidă, bine pregătită fizic, care să îi lase fără suflare pe adversari, aşa cum era în anii în care am reuşit să jucăm o finală cu cupa pe masă', a spus Popa. El spus că antrenorul principal al echipei de handbal va rămâne Adrian Chiruţ, căruia îi acordă o a doua şansă.
'În ceea ce priveşte antrenorul principal, vom merge mai departe cu Adrian Chiruţ. Considerăm că îi putem acorda o a doua şansă şi sperăm ca cei doi ani şi jumătate de experienţă căpătată în antrenoriat să îl ajute, şi să înveţe din greşeli, iar noi vom fi mai aproape de dânsul şi vom fi mai atenţi la ceea ce se la echipă. Dorim să avem o echipă nouă, tânără, de aceea am lăsat jucători care erau la final de contract să plece unde au dorit să plece, deoarece am dorit să promovăm tineri, pentru că aîntâmplă vem un eşalon tânăr foarte bun', a spus Popa. El a menţionat că opt universităţi din ţară şi-au exprimat dorinţa de a prelua cluburi sportive în subordine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News