Data publicării:
Suceava. Un TIR a derapat din cauza zăpezii de pe șosea. Trafic restricționat pe DN2
Trafic în condiții de iarnă în județul Suceava. Pe DN 2 un TIR a derapat din cauza zăpezii de pe carosabil.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Suceava – Rădăuți, în zona localității Dărmănești, județul Suceava, un autotren a derapat pe un carosabil acoperit parțial cu zăpadă și blochează circulația pe sensul Dărmănești către Suceava.
Polițiștii sunt la fața locului și dirijează circulația. Se circulă alternativ pe celălalt sens. Se estimează reluarea traficului în condiții normale în 30 de minute.
Din fericire nu au existat victime.
Trafic în condiții de iarnă în Suceava
SDN Suceava a informat Prefectura Suceava că pe sectoarele de drum din administrare este ploaie înghețată, iar de la ora 2:00 se acționează cu un efectiv de 33 mașini și utilaje și s-au împrăștiat 151 de tone de sare.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava a acționat pe toate sectoarele de drum din administrare pentru prevenirea și combaterea poleiului, s-a intervenit cu 23 de utilaje și s-au împrăștiat 227 de tone de material antiderapant. Carosabilul este umed, porțiuni cu polei și zăpadă frământată spre acostament.
O mașină a derapat și a ajuns în râul Bistrița
Și Detașamentul de pompieri Bistrița intervine în municipiu, în zona Codrisor, unde un autoturism a derapat și a ajuns în albia râului Bistrița.
Din primele informații, conducătorul auto a ieșit singur din mașină și prezintă leziuni ușoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News