Suceava: Din 10 noiembrie dornenii vor avea căldură, după ce s-a pus în funcţiune sistemul de încălzire
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur a participat, joi, la punerea în funcţiune a primului cazan modernizat al centralei termice din municipiul Vatra Dornei şi a dat asigurări că locuitorii oraşului vor avea căldură, începând din 10 noiembrie.
"Am avut mari emoţii alături de primarul Ilie Boncheş, dar astăzi (n.r.-joi) am dat drumul la flacără la primul cazan care, în termen de 72 de ore, în trei zile, conform manualului, va produce căldură pentru peste două mii de apartamente din Vatra Dornei. Asta înseamnă că cel târziu duminică va fi căldură în apartamente", a spus Flutur, scrie Agerpres.
Centrala termică a municipiului Vatra Dornei a fost pusă în funcţiune, după lucrări de înlocuire a cazanelor cu unele performante şi după ce 1,5 kilometri de reţea de transport şi distribuţie a agentului termic a fost înlocuită, pentru că se înregistrau pierderi foarte mari.
Flutur a precizat că investiţia constă în două cazane de 6 MW fiecare, care au un randament de peste 85% faţă de cazanele vechi ce aveau un randament de sub 50%.
Potrivit lui Flutur, consumul acestei centrale este de circa 100 metri cub de lemn pe zi, fiind asigurate stocurile pentru iarnă.
Totodată, el a spus că peste două săptămâni va fi pornit şi al doilea cazan, identic cu primul, subliniind că ambele cazane vor funcţiona simultan doar când vremea va fi deosebit de rece, sub minus 15 grade Celsius.
Flutur a menţionat că lucrările de la această centrală s-au executat prin programul guvernamental Termoficare prin care Guvernul PSD trebuia să aloce 15 milioane de lei încă din luna aprilie, dar nu a alocat nimic" şi, în aceste condiţii, împreună cu Primăria Vatra Dornei s-a găsit altă sursă de finanţare.
"Am dus tratative cu furnizorul de cazane, firma Elsaco, căruia vreau să-i mulţumesc public că a avut încredere în noi şi astăzi, aşa cum ne-a promis, a dat drumul la încălzire în Vatra Dornei", a spus Flutur.
În ultima şedinţă a CJ Suceava s-a aprobat un proiect de hotărâre prin care, din Fondul de rezervă al instituţiei, s-a alocat municipiului Vatra Dornei suma de 200.000 de lei, reprezentând sprijin financiar în scopul asigurării încălzirii în sistem centralizat, iar banii au fost viraţi firmei "Elsaco" Botoşani în contul datoriei faţă de aceasta, după ce a montat cele două cazane la centrala din Vatra Dornei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News