Data publicării:

Suceava: Au fost modernizaţi 177 km de drumuri în acest an, susţine preşedintele Consiliului Judeţean

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a declarat marţi că au fost modernizaţi anul acesta 177 de kilometri de drumuri cu finanţare de la Consiliul Judeţean (CJ) Suceava sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Împreună cu cei de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava am făcut o analiză privind stadiul la zi al lucrărilor la drumurile judeţene (...). Putem spune deja că anul 2019 a fost unul bun, în care am reuşit să modernizăm sau sunt în curs de a se finaliza în scurt timp lucrările la majoritatea drumurilor judeţene afectate (...). Este vorba mai exact de 177 kilometri pe 37 tronsoane de drum, a spus Flutur.

El a arătat că s-au realizat din fonduri proprii covoare asfaltice pe 28 tronsoane, însumând 115 km, printre localităţile beneficiare numărându-se Panaci, Breaza, Stulpicani, Gălăneşti, Mălini, Straja, Brodina, iar alte cinci drumuri au fost modernizate, pe o lungime de 27,1 km, prin lucrări de investiţii, la Stulpicani, Gemenea, Slătioara, Pleşa şi Soloneţu Nou.

Totodată, cu finanţare prin PNDL au fost executate lucrări la patru drumuri, pe o lungime de 35,4 km, la Boroaia, Slatina, Panaci-Glodu şi Vultureşti-Hârtop.

Preşedintele CJ Suceava a precizat că este în derulare procedura de licitaţie pentru alţi 127,4 km de drumuri, printre care la Coşna sau Bilca.

De asemenea, Flutur a spus că, pentru axa strategica Suceava - Iaşi, pe tronsoane ce includ Suceava-Ipoteşti-Bosanci-Udeşti-Liteni-Dolhasca până la limita cu judeţul Iaşi şi Suceava-Moara-Frumoasa-Liteni/Moara-Zahareşti-Stroieşti-Costâna până la Dărmăneşti, CJ Suceava a aprobat şi va suporta majorarea valorii investiţiei cu peste 70 milioane de lei, după ce nu s-a prezentat nimeni la licitaţie, procedura fiind reluată.

Flutur a subliniat că, de la începutul celui de-al doilea mandat de preşedinte al CJ Suceava, s-au modernizat peste 350 km de drumuri judeţene, reprezentând peste o treime din reţeaua de drumuri a judeţului.

Pot spune că, deşi Guvernul nu a fost deloc prietenos cu judeţul Suceava în alocarea de fonduri pentru drumuri, am reuşit să reabilităm cea mai mare parte a drumurilor judeţene afectate. Doresc şi sper ca mai departe lucrurile să nu se încâlcească în procedurile de licitaţie. Avem nevoie de o stabilitate legislativă pentru a nu descuraja agenţii economici să vină la licitaţii, a mai spus Flutur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel