Succesul AfD în alegerile din Germania este "un trend european". Avertismentul ministrul lituanian de externe
Gabrielius Landsbergis, ministrul de externe al Lituaniei, consideră că succesul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din două landuri este un fenomen care depășește granițele celei mai mari economii din Europa.
Cu 32,8% din voturi obţinute duminică, partidul a devenit cea mai puternică forţă politică în landul est-german Turingia, fiind prima formaţiune de extremă dreapta care a câştigat alegerile într-un land german după Al Doilea Război Mondial.
AfD a ieşit pe locul al doilea, la o distanţă mică, şi în landul vecin Saxonia, deşi partidul a fost calificat drept extremist de comunitatea de informaţii din Germania.
Alegerile UE din iunie au arătat o orientare parţială către dreapta, iar extrema dreaptă franceză a părut favorită să câştige alegerile parlamentare din ţara sa, fapt evitat de un rezultat bun al stângii.
"Ceea ce vedem acum este un trend european care este determinat de mulţi factori"
"Ceea ce vedem acum este un trend european care este determinat de mulţi factori", a declarat marţi Landsbergis la Vilnius.
"Are de a face cu pandemia, apoi există un război (în Ucraina), inflaţie, dezinformare rusă și multe alte lucruri. Ar trebui să fie un avertisment pentru noi, că poate uneori avem o lipsă de leadership strategic", a adăugat el.
Regatul Unit şi Polonia sunt două ţări europene care nu s-au confruntat cu un avans al dreptei în alegerile din ultimele 12 luni, dar ele sunt percepute drept anomalii.
Coaliţia care conduce Germania, ce îi are în frunte pe social-democraţi, nu a avut rezultate prea bune în alegerile regionale şi se anticipează că va suferi o înfrângere în alegerile federale din septembrie, notează dpa, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News