Subvenţii pentru asigurarea fermelor. Cristian Roşu, ASF: Soluţie în cazuri precum pesta porcină sau gripa aviară
Cristian Roşu, vicepreşedinte al ASF, a vorbit, în cadrul dezbaterii "SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL ÎN ECONOMIE" organizată de DC Media Group, despre efectele pozitive pe care le are asigurarea culturilor şi a efectivelor de animale din ferme, explicând faptul că, în prezent, se lucrează la o metodă de subvenţionare a asigurărilor ce privesc fermele.
"Sunt asigurări care acoperă atât zona de cultură agricolă cât şi cea de zootehnie. Cu ajutorul Ministerului Agriculturii am reuşit să obţinem o serie de subvenţii asupra primelor de asigurare pe care fermierii le plătesc pentru asigurarea culturilor. Suntem în demersuri pentru a introduce aceste subvenţii şi în ceea ce priveşte creşterea animalelor, pentru asigurări în acest domeniu.
Aceste asigurări au impact în economie. Ne gândim la ultimele evenimente care au avut loc, cu pesta porcină, gripa aviară. Întrebarea retorică ar fi ce s-ar fi întâmplat dacă aceste efective de animale ar fi fost asigurate. Cu siguranţă că o parte din pierderile pe care le-au suportat fermierii erau acoperite de către asigurători, implicit efortul financiar al statului asupra acoperirii acestor pierderi era mult mai mic", a explicat Cristian Roşu.
Detalii în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News