Subvenții APIA. Petre Daea, mesaj pentru agricultori
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că subvenţiile APIA vor fi plătite la timp şi în cuantum de 70%, un procent mai mare decât de obicei, în acest sens fiind pregătiţi în bugetul ministerului 1,4 miliarde de lei.
"Suntem în grafic cu subvenţiile la APIA, mai bine decât ne-am programat. Noi am stăruit să încheiem verificarea în câmp, controalele de rutină obligatorii, până la data de 1 octombrie. Această operaţiune, la nivelul ţării, am terminat-o pe data de 24 septembrie, ceea ce ne-a permis să trecem la etapa a doua, aceea de procesare a dosarelor pentru fiecare fermier, în aşa fel încât, pe data de 16 octombrie, la miezul nopţii, să dăm drumul la banii pentru fermieri. Vom da drumul la bani astfel încât să putem realiza până la începutul lunii noiembrie plata la peste 80% din cei care au dreptul. În această toamnă, am stăruit la Comisia Europeană încă din luna mai, ştiind că sunt fenomene naturale care au afectat în anumite zone parţial culturile, şi am solicitat să putem acorda, prin derogare, 70% din cuantumul subvenţiei. Deci, pe de o parte le dăm la timp, pe de altă parte le dăm într-un procent mai mare ca de obicei, pentru că regulile europene spun că avansul se dă în proporţie de 50% din suma cuvenită pe unitatea de suprafaţă. Suntem pregătiţi, avem în bugetul Ministerului Agriculturii 1,4 miliarde lei pe care îi vom da la fermieri în aşa fel încât să îşi execute lucrările la timp pentru a-şi continua activitatea de producţie", a precizat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a fost prezent, sâmbătă, la evenimentul "Fabricat în Vrancea", din cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului Bachus 2019, care a avut loc la Muzeul Satului Vrâncean, în Crângul Petreşti.
Însoţit de ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valeri Kuzmin, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, ministrul Petre Daea a vizitat toate standurile din cadrul expoziţiei, unde a stat de vorbă cu expozanţii pe care i-a încurajat să îşi înregistreze produsele.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News