Submarin dispărut Argentina. Un expert explică modul în care au murit militarii
Un expert argentinian a explicat că militarii argentinieni din submarinul dispărut fără urmă au murit în mai puțin de o secundă. Toate indiciile duc spre faptul că submarinul a explodat.
Marinarii şi personalul auxiliar de la bordul submarinului argentinian ARA San Juan ar fi murit instant şi fără să simtă vreo durere, a explicat un fost ofiţer din marina americană.
Specialistul în acustică Bruce Rule a ajuns la concluzia că submarinul a fost distrus în 40 de milisecunde, potrivit cotidianului argentinian La Nacion, citat de Daily Mail.
"E posibil ca echipajul să fi ştiut că o explozie e iminentă, dar niciodată nu au conştientizat momentul când efectiv s-a întâmplat. Nu au simţit nicio durere. Moartea a fost instantanee. Totul s-a terminat în a 25-a parte dintr-o secundă", a explicat specialistul.
Explozia uriaşă ar fi avut loc la 388 de metri sub mare şi ar fi implicat 5.600 de kilograme de TNT, relatează Realitatea.net.
Specialiștii au ajuns la această concluzie după ce mai multe centre au înregistrat o activitate anormală în oceanul Atlantic, care cel mai probabil a fost cauzată de o explozie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News