SUA: Violenţa armată costă economia americană 229 miliarde de dolari anual
Violenţa armată costă Statele Unite aproximativ 229 de miliarde dolari în fiecare an, ceea ce înseamnă aproximativ 1,4% din Produsul Intern Brut (PIB) al acestei ţări, potrivit unui raport comandat de congresmeni democraţi şi publicat miercuri, transmite Xinhua.
Pentru elaborarea raportului au fost utilizate date puse la dispoziţie de Centrul Giffords pentru prevenirea violenţei armate şi de Centrul pentru controlul maladiilor (CDC).
Statele rurale, printre care Mississippi şi Alabama, au cele mai mari costuri ale violenţei armate ca proporţie din economiile lor.
State în care o mare parte a locuitorilor deţin arme, precum Alaska şi Arkansas, înregistrează cele mai mari rate ale sinuciderilor cu arme de foc. În plus, Alaska are cea mai ridicată proporţie de decese provocate de arme de foc, raportat la populaţie, dintre toate statele din SUA.
O altă concluzie a raportului este aceea că în SUA tinerii şi copiii sunt expuşi unui risc mai mare de a fi răniţi sau ucişi cu arme de foc decât în alte ţări dezvoltate din lume.
Recent, Casa Albă a propus Congresului să ia în calcul adoptarea unor eventuale măsuri pentru extinderea controalelor în teren asupra vânzărilor de arme.
De la începutul anului până la 18 septembrie, în SUA au avut loc 40.331 de incidente legate de violenţa armată, numărul persoanelor decedate fiind de 10.681.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News