Urmărește emisiunea live
Data publicării:

SUA suspendă livrarea în Turcia de echipamente pentru avioane F-35

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Pentagonul suspendă livrările de echipamente pentru avioanele F-35 către Turcia.

Alegeri prezidentiale 2024

În încercarea de a descuraja achiziţionarea de către Ankara a sistemelor antirachetă ruseşti S-400, Pentagonul a anunţat luni suspendarea tuturor livrărilor către Turcia de echipamente, precum şi a activităţilor ce vizează capacitatea operaţională a avioanele de vânătoare invizibile F-35.

'În aşteptarea unei decizii fără echivoc din partea Turciei, care trebuie să renunţe la sistemul S-400, livrările şi activităţile legate de operaţionalizarea capacităţii avioanelor F-35 ale Turciei au fost suspendate', potrivit unui purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonelul Mike Andrews, citat de AFP. Oficialul american a adăugat că dialogul cu Turcia pe acest subiect important va continua.

Acordul cu Rusia a fost integral finalizat

SUA au avertizat în repetate rânduri Turcia că sistemele ruseşti S-400, pe care statul turc intenţionează să le cumpere, ar compromite securitatea avioanelor F-35, produse de compania Lockheed Martin. Ankara, care este partener de producţie în fabricarea avionului F-35 (produce părţi din fuselaj, trenul de aterizare şi display-uri din cabina de pilotaj), a refuzat până acum să renunţe la achiziţionarea planificată de sisteme ruseşti antirachetă.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat în repetate rânduri că acordul cu Rusia a fost integral finalizat şi că armata turcă urmează să primească aceste sisteme de rachete sol-aer în cursul acestui an. În încercarea de a convinge Turcia să renunţe la planurile sale de cumpărare a S-400, SUA au oferit sistemul antirachetă mai scump Patriot la un preţ redus, ofertă ce a expirat la sfârşitul lunii martie. Turcia şi-a manifestat interesul, dar nu în detrimentul modelului S-400, notează Reuters.

Citește și:

Germania, decizie care stârnește furia lui Trump. NATO intervine

Alegeri Turcia. Înfrângere usturătoare pentru Erdogan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel