Data publicării:
SUA. S-a lansat Facebook Dating, un serviciu de întâlniri online, cu acces gratuit
'Facebook Dating', un serviciu dedicat întâlnirilor online, a fost lansat oficial joi în Statele Unite, cu promisiunea unor relaţii durabile pentru persoanele singure, ce ar putea fi obţinute doar prin câteva clicuri, sub forma unui site gratuit care ar putea să eclipseze concurenţa site-urilor cu plată, informează AFP.
'Facebook Dating facilitează întâlnirea iubirii prin intermediul lucrurilor care vă plac, ajutându-vă să stabiliţi relaţii profunde prin intermediul acelor lucruri pe care le aveţi în comun, cum ar fi interese, evenimente şi grupuri', se afirmă într-un mesaj publicat de Nathan Sharp, coordonatorul proiectului. 'El vă oferă o imagine mai autentică asupra unei persoane', a continuat specialistul american. Atunci când a fost anunţat acest serviciu în 2018, Mark Zuckerberg, CEO-ul celei mai mari reţele de socializare din lume, a subliniat că site-ul nu vizează întâlnirile punctuale lipsite de perspective, ci doreşte să îi ajute pe oameni să construiască relaţii durabile prin intermediul reţelei Facebook.
De ce a fost conceput Facebook Dating
'Să găseşti un partener romantic este ceva foarte personal, de aceea am conceput Facebook Dating în aşa manieră încât serviciul să fie sigur', a insistat Nathan Sharp în mesajul său, în contextul în care compania Facebook a generat numeroase polemici legate de scurgerile de informaţii referitoare la datele personale ale utilizatorilor. Compania americană a precizat că 'securitatea şi confidenţialitatea sunt la nivel înalt pentru acest produs'.
'Am lucrat cu experţi în aceste domenii pentru a crea niveluri de protecţie în Facebook Dating încă de la început, mai ales posibilitatea de a semnala sau de a bloca orice persoană; de a interzice unor persoane de a trimite fotografii, link-uri, plăţi sau înregistrări video în mesaje; şi furnizând un acces facil la recomandările de securitate', au detaliat reprezentanţii companiei Facebook.
Care este principalul avantaj al Facebook Dating
Principalul avantaj al noului site este acela că permite utilizatorilor să recupereze cu uşurinţă fotografii, 'Like'-uri şi alte informaţii de profil distribuite pe Facebook. Astfel, va fi posibil să se creeze un profil în doar câteva secunde. Acest serviciu este în întregime gratuit, la fel ca alte funcţii de pe Facebook, companie care încasează venituri din reclame ţintite, bazate pe datele colectate masiv de la utilizatori.
După anunţul de joi, acţiunile deţinute de Match, unul dintre principalele site-uri de întâlniri online din Statele Unite, accesibil cu plată şi care deţine aplicaţia Tindr, au scăzut cu 4,33% pe Wall Street la ora 14:45 GMT. În momentul în care a fost anunţat acest proiect al companiei Facebook, pe 1 mai 2018, acţiunile Match.com s-au prăbuşit cu peste 22%. Serviciul Facebook Dating era deja disponibil în 19 ţări (Argentina, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Laos, Malaezia, Mexic, Paraguay, Peru, Filipine, Singapore, Surinam, Thailanda, Uruguay şi Vietnam). Noul serviciu va deveni disponibil şi în Europa până la începutul anului 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News