SUA o vrea pe Britney Griner şi propune un schimb de prizonieri: Îndemnăm Rusia să accepte oferta
SUA a propus Rusiei un schimb de prizonieri astfel încât baschetbalista americană Britney Griner să se poată întoarce acasă.
Washingtonul i-a cerut, marţi, Moscovei să accepte propunerea cu privire la efectuarea unui schimb de prizonieri, le-a declarat reporterilor John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, în cadrul unui briefing susţinut la Casa Albă. Am venit cu o propunere serioasă şi îndemnăm Rusia să o accepte, a declarat el. Luni,
Washingtonul a primit un răspuns de la Moscova la propunerea de a efectua un schimb de prizonieri - între cetăţeanul rus Viktor But şi cetăţenii americani Britney Griner şi Paul Whelan, dar a avut o reacţie sceptică, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Kirby a susţinut că Rusia, în opinia sa, nu tratează cu suficientă seriozitate iniţiativa americană. Săptămâna trecută, secretarul de stat american, Antony Blinken a anunţat că SUA au înaintat o "ofertă substanţială" Moscovei pentru a-i elibera pe Greiner şi Whelan, fără să ofere alte detalii.
Pe 29 iulie, el a discutat şi la telefon cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, despre soarta cetăţenilor americani condamnaţi în Rusia.
"Am solicitat Kremlinului să accepte oferta noastră de a-i elibera pe Paul Whelan şi Brittney Griner", a anunţat el.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat, la rândul său, că nu au existat acorduri între Federaţia Rusă şi Statele Unite cu privire la efectuarea unui schimb între But şi Whelan, şi Greiner, scrie Rador.
Lavrov va vorbi cu Blinken despre schimbul de deţinuţi 'când timpul îi va permite'
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va discuta cu omologul său american Antony Blinken 'când timpul îi va permite', a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un comentariu făcut la scurt timp după ce Washingtonul anunţase că va încerca să obţină eliberarea a doi cetăţeni americani deţinuţi în Rusia, potrivit DPA şi Interfax.
Astfel, semnalele de la Moscova referitoare la un eventual schimb de deţinuţi în vederea eliberării jucătoarei americane de baschet Brittney Griner şi a fostului puşcaş marin Paul Whelan, ambii încarceraţi în Rusia, nu par promiţătoare, comentează agenţia germană de presă. CITEŞTE AICI MAI MULTE
Trump a răbufnit
Fostul preşedinte american Donald Trump critică ideea unui schimb de prizonieri pentru eliberarea lui Griner, pentru că cel propus ruşilor este un cunoscut traficant de arme.
”Brittney Griner știa că nu trebuie să meargă acolo plină de droguri și a recunoscut asta. Presupun că a recunoscut fără să fie pusă prea multă presiune pe ea, pentru că ăsta e adevărul, și cu siguranță nu pare a fi un schimb foarte bun, nu-i așa?
Viktor Bout este unul dintre cei mai periculoși oameni din lume și i se va da libertatea pentru că o răsfățată se duce în Rusia încărcată cu droguri.
Rușilor nu le plac drogurile. Brittney a fost prinsă și acum ar trebui s-o scoatem de acolo. Noi ar trebui acum să dăm la schimb un criminal, unul dintre cei mai mari traficanți de arme din lume?
Bout a ucis mulți americani, a ucis mulți oameni”, a spus, indignat, Trump, potrivit foxnews.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News