Data publicării:
SUA laudă relaţia 'excelentă' cu preşedintele Macron în pofida afirmaţiilor controversate privind Taiwanul
Casa Albă are 'încredere' în relaţia sa 'excelentă' cu Franţa, a dat asigurări luni purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, întrebat despre afirmaţiile lui Emmanuel Macron privind Taiwanul care au fost comentate pe larg în Statele Unite, transmite AFP.
'Ne simţim confortabil şi avem toată încrederea în relaţia noastră bilaterală excelentă cu Franţa şi în relaţia pe care preşedintele (Joe Biden) o are cu preşedintele Macron', a declarat John Kirby într-un briefing de presă.
'Francezii sunt pe cale să se implice mai mult în regiunea Indo-Pacific', a adăugat purtătorul de cuvânt. Refuzând 'să intre într-o logică bloc contra bloc', preşedintele francez a îndemnat Europa să nu urmeze SUA sau China în chestiunea Taiwanului, într-un interviu acordat cotidianului economic francez Les Echos publicat duminică.
Primirea cu mare fast a preşedintelui francez în China a fost larg comentată, şi nu tocmai într-un mod elogios, în presa americană.
Într-o analiză, cotidianul New York Times a estimat că Emmanuel Macron 'subminează' eforturile americane de a limita influenţa regimului autoritar al preşedintelui chinez Xi Jinping. La rândul său, Wall Street Journal, într-un editorial, a calificat drept 'ratare' luarea de poziţie a preşedintelui francez cu privire la Taiwan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News