SUA îl acuză pe Putin de afirmații 'iresponsabile' privind un război nuclear
Statele Unite ale Americii au spus joi că sunt 'iresponsabile' declarațiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul contra unei 'ameninţări reale' a unui război nuclear, în cazul unei escaladări a războiului din Ucraina, transmite AFP.
'Nu este prima dată când asistăm la o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Nu este un mod de a vorbi pentru liderul unui stat dotat cu armă nucleară', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
În cadrul unui discurs, preşedintele Putin s-a adresat occidentalilor transmițându-le faptul că 'trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armei nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei'.
Matthew Miller a amintit că 'în trecut, am comunicat în mod privat şi direct cu Rusia cu privire la consecinţele utilizării unei arme nucleare'. 'Nu avem niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară', a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News