SUA doresc formarea unei coaliţii pentru garantarea libertăţii de navigare în Golf
Statele Unite vor să formeze o coaliţie pentru a garanta libertatea de navigare în Golf, în condiţiile în care tensiunile dintre Washington şi Teheran au escaladat puternic, a declarat marţi un înalt responsabil militar american, informează miercuri AFP.
Tensiunile în această zonă, prin care tranzitează aproape o treime din petrolul brut mondial transportat pe cale maritimă, a culminat în timpul ultimelor săptămâni. SUA au acuzat Iranul de mai multe atacuri împotriva unor petroliere, iar Iranul a doborât o dronă americană.
"Contactăm în acest moment un anumit număr de ţări pentru a vedea dacă putem să formăm o coaliţie care ar garanta libertatea de navigare în strâmtorile Ormuz şi Bab al-Mandeb", a declarat generalul Joseph Dunford, şeful Statului-Major interarme al SUA, într-o înregistrare video difuzată de Reuters.
"Cred că, după toate probabilităţile, în cursul următoarelor două-trei săptămâni vom afla care sunt naţiunile care au voinţa politică de a susţine această iniţiativă şi apoi vom lucra direct cu militarii ca să identificăm capacităţile specifice pentru a susţine această iniţiativă", a explicat generalul Dunford.
SUA, a spus el, vor furniza "cunoştinţele şi supravegherea domeniului maritim", iar tancurile petroliere vor fi escortate de naţiunile sub drapelul cărora vor naviga acestea.
Secretarul de stat american Mike Pompeo şi-a exprimat în iunie speranţa că peste 20 de ţări, printre care Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, vor accepta să conlucreze în domeniul securităţii maritime. "Vom avea nevoie de participarea voastră a tuturor", a spus Pompeo, adresându-se militarilor şi precizând că preşedintele Donald Trump doreşte ca aceasta să fie o operaţiune comună, astfel încât SUA să nu trebuiască să suporte costul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News