Premieră în 100 de ani în SUA: Divizaţi, republicanii nu au reuşit să-l aleagă pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor în primul tur
Membrii aleşi ai Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA nu au reuşit marţi să-şi aleagă preşedintele în primul tur după eşecul republicanului Kevin McCarthy, o premieră în ultimul secol, transmite AFP.
Mare favorit pentru a o înlocui pe Nancy Pelosi, Kevin McCarthy, în vârstă de 50 de ani nu a reuşit să calmeze revolta unui grup de trumpişti care nu-l consideră suficient de conservator - o ilustrare a disensiunilor din cadrul partidului de opoziţie faţă de preşedintele democrat Joe Biden.
Reprezentanţii Camerei vor continua să voteze până când va fi ales un preşedinte. Republicanii, care au obţinut majoritatea în camera inferioară la alegerile din noiembrie, au promis că vor folosi noua contraputere prin deschiderea unei serii de investigaţii asupra preşedintelui american, centrate, de exemplu, pe gestionarea pandemiei de către acesta.
Însă înainte de a lansa astfel de ostilităţi, ei trebuie cu orice preţ să fie de acord cu alegerea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, a treia funcţie ca importanţă în politica americană după cele de preşedinte şi vicepreşedinte şi care necesită o majoritate de 218 voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News