SUA: Dana White părăseşte administraţia Trump
Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Dana White, şi-a anunţat plecarea din funcţie, în ultima zi în post a fostul secretar al apărării, Jim Mattis, relatează dpa.
„Mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o această administraţie de a lucra alături de secretarul Mattis, militarii noştri şi civilii care lucrează alături de ei. A fost o onoare şi un privilegiu. Rămâneţi în siguranţă şi Dumnezeu să vă binecuvânteze”, a postat Dana White pe Twitter.
Anunţul ei vine în ultima zi atât a fostului şef al Pentagonului Jim Mattis, cât şi a lui Brett McGurk, trimisul special al preşedintelui pentru lupta împotriva grupării Statul Islamic. Dana White s-a alăturat echipei de la Departamentul Apărării după ce a lucrat în Franţa pentru Alianţa Renault-Nissan, apoi pentru Comisia pentru servicii armate din Senatul SUA şi Heritage Foundation. Ea s-a confruntat anterior cu acuzaţii de comportare inadecvată, după ce presa a relatat în august că îşi forţa subordonaţii să se ocupe de treburile ei personale, precum ridicarea hainelor de la spălătorie sau cumpărarea de medicamente. Charlie Summers, un fost senator de Maine şi în prezent adjunct al asistentului Secretarului Apărării pentru afaceri publice, va fi promovat în poziţia lui White de marţi.
Dana White şi-a anunţat plecarea la câteva ore după ce Mattis, şeful ei, a dat publicităţii o scrisoare de rămas bun către angajaţii Pentagonului. Mattis şi-a prezentat demisia luna trecută, în semn de opoziţie faţă de decizia lui Donald Trump de a retrage trupele din Siria.
Vezi și:
EXCLUSIV Traian Băsescu, în șanț de Revelion
Gâdea a fost DEMASCAT. Nimeni nu se aștepta la așa ceva!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News