Data publicării:

SUA cred că crucişătorul Moskva a fost într-adevăr lovit de două rachete ucrainene

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Crucişătorul de rachete Moskva, a fost grav avariată după ce muniţia de la bord a explodat
Crucişătorul de rachete Moskva, a fost grav avariată după ce muniţia de la bord a explodat

Statele Unite estimează acum că crucişătorul rus Moskva care s-a scufundat joi în Marea Neagră a fost într-adevăr lovit de două rachete ucrainene Neptun, a declarat vineri sub acoperirea anonimatului un responsabil american citat de Reuters.

Acelaşi oficial a mai spus că, tot conform evaluării Washingtonului, există victime în rândul echipajului crucişătorului, dar nu este clar numărul lor. Conform versiunii Moscovei, un incendiu izbucnit la bord ar fi provocat o explozie în magazia de muniţii. Nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră s-a scufundat apoi în timp ce era remorcată spre portul Sevastopol în condiţii de furtună.

Ca represalii, Rusia a atacat cu rachete în noaptea de joi spre vineri o fabrică de armament din apropierea capitalei Kiev unde sunt produse rachete anti-navă Neptun. Doi responsabili americani au declarat postului CNN că Statele Unite nu cred că la bordul crucişătorului Moskva se aflau arme nucleare în momentul scufundării.

Întrucât aceasta era o navă destinată în principal apărării antiaeriene, amplasarea unor arme nucleare la bordul ei ar fi o mişcare deosebit de neobişnuită, explică unul dintre aceştia, adăugând că SUA monitorizează forţele militare ruse pentru a observa orice deplasare ieşită din comun a armelor nucleare şi deocamdată nu au fost remarcate astfel de mişcări.

Citește și - Glumă tare despre nava Moscova care s-a scufundat / video

Crucişătorul Moskva era echipată cu 16 rachete anti-navă Bazalt/Vulkan, cu rachete Fort (versiunea navală a rachetelor antiaeriene cu rază lungă de acţiune S-300), cu rachete antiaeriene cu rază scurtă Ossa, cu tunuri, torpile şi alte tipuri de rachete. Rachetele Bazalt/Vulkan pot fi dotate şi cu focoase nucleare.

Dat în exploatare la începutul anilor '80, crucişătorul Moskva s-a mai evidenţiat în războiul cu Georgia, în 2008, şi în 2015-2016 în cel din Siria şi a participat la începutul invaziei ruse în Ucraina la operaţiunea de ocupare a insulei Şerpilor, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI   -  Crucișătorului Moskva, val de glume după atacul cu rachete din Marea Neagră

Citește și - Rusia utilizează, în premieră, bombardiere cu rază lungă de acţiune împotriva Mariupolului

Forţele ruse au recurs la bombardiere cu rază lungă de acţiune pentru a ataca Mariupolul, folosind pentru prima oară acest tip de dispozitiv de la începutul războiului, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Oleksandr Motuzianik, citat de EFE şi Reuters. Citește articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel