Data publicării:

SUA: Coreea de Nord a livrat Rusiei peste 1.000 de containere cu echipamente militare

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Statele Unite ale Americii confirmă că Phenianul a livrat Moscovei peste 1.000 de containere cu echipamente militare.

Coreea de Nord a livrat "peste o mie de containere" cu echipamente militare şi muniţii către Rusia în ultimele săptămâni, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, calificând aceasta drept o evoluţie îngrijorătoare care stârneşte preocupare cu privire la relaţia militară extinsă între cele două ţări, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Casa Albă a prezentat o serie de imagini din satelit care, potrivit acesteia, indică faptul că o cantitate de muniţii dintr-un depozit din Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană/RPDC) a fost încărcată pe o navă sub pavilion rusesc, iar apoi transportată pe calea ferată la un depozit din apropierea graniţei de sud-vest a Rusiei. Livrarea a avut loc între 7 septembrie şi 1 octombrie, precizează SUA.

"Condamnăm RPDC pentru că a furnizat Rusiei acest echipament militar, care va fi folosit pentru a ataca oraşe ucrainene, pentru a ucide civili ucraineni şi pentru a promova războiul nelegitim al Rusiei", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Executivul american a publicat un infografic care ilustrează, potrivit acestuia, traseul anumitor containere dintr-un port din Coreea de Nord până la un depozit rusesc de lângă graniţa cu Ucraina.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit luna trecută într-un summit rar, în cadrul căruia au discutat chestiuni militare, războiul din Ucraina şi un posibil ajutor rusesc pentru programul secret de sateliţi al Phenianului.

În schimbul acestui sprijin, Coreea de Nord urmăreşte de asemenea să obţină echipamente militare ruseşti şi "tehnologii sofisticate", în special avioane, rachete, vehicule blindate şi echipamente pentru producţia de rachete balistice. Statele Unite monitorizează îndeaproape dacă Moscova va livra astfel de arme, dar primele semne de nave ruseşti care descarcă materiale în Coreea de Nord pot reprezenta livrări iniţiale, a declarat Kirby.

"Acest parteneriat militar în expansiune între RPDC şi Rusia, inclusiv orice transfer de tehnologie din partea Rusiei către RPDC, subminează stabilitatea regională şi regimul global de neproliferare", a subliniat Kirby.

SUA afirmă că vor continua să aplice sancţiuni, să denunţe presupusele tranzacţii cu arme şi să demonstreze la Naţiunile Unite că aceste acţiuni încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate.

"Nu vom permite ca RPDC să ajute în secret maşina de război a Rusiei. Iar lumea ar trebui să ştie despre sprijinul pe care Rusia îl poate oferi din nou RPDC în schimb", a declarat Kirby.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel