Data publicării:

SUA confirmă: un șofer român a lovit o mașină din coloana oficială a președintelui american, Joe Biden, la Roma

Autor: Dan Carp | Categorie: Politica
WhatsApp
foto Agerpres/ Joe Biden, la Roma
foto Agerpres/ Joe Biden, la Roma

Preşedinţia SUA a confirmat un incident rutier produs la Roma, în care a fost implicat un vehicul din coloana oficială a preşedintelui Joseph Biden şi un autoturism care, potrivit presei italiene, era condus de un cetăţean român.

"Coloana preşedintelui Biden a fost implicată într-un accident minor", a comunicat Casa Albă, potrivit cotidianului The Washington Times, precizând că nu a fost implicată în niciun fel maşina în care se afla preşedintele SUA.

Incidentul rutier a avut loc vineri după-amiază, în timp ce coloana preşedintelui Joseph Biden, formată din 35 de vehicule, se deplasa de la Vatican spre Palatul Quirinale, unde liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

Într-un pasaj din apropierea Podului Amedeo Savoia Aosta, în centrul Romei, un autoturism închiriat a lovit un vehicul blindat din coloana preşedintelui SUA. Conform cotidianului Corriere della Sera şi publicaţiei L'Eco del Sud, şoferul vehiculului este un român în vârstă de 40 de ani, angajat al unei firme de închirieri auto. Românul a fost rănit la o mână şi a necesitat îngrijiri medicale. Persoanele aflate în celălalt vehicul nu au fost rănite. Persoanele implicate au fost evaluate de personalul medical american, conform cotidianului The Washington Times.

Circulaţia a fost afectată scurt timp, iar autorităţile italiene şi cele americane vor stabili circumstanţele exacte ale producerii incidentului rutier, relatează Mediafax. Joe Biden abia plecase de la întâlnirea extrem de lungă pe care a avut-o cu papa Francisc. 

Întâlnirea lui Joe Bidden, cu papa Francisc, deosebit de lungă

Joe Biden, al doilea preşedinte catolic din istoria SUA, după John Kennedy, a avut vineri la Vatican o discuţie de mai mult de o oră cu Papa Francisc, prima dintr-o serie de întâlniri internaţionale prin care liderul de la Casa Albă doreşte în zilele următoare să repare imaginea Americii în lume după retragerea haotică din Afganistan, relatează AFP.

Aceasta a fost a patra întrevedere între Papa Francisc şi Joe Biden, dar prima de când acesta din urmă este preşedinte, iar durata ei a depăşit-o pe cele ale întâlnirilor anterioare ale preşedinţilor SUA cu suveranii pontifi.

Însoţit de prima doamnă a SUA, Jill Biden, preşedintele american i-a făcut Papei cadou o casulă (veşmânt liturgic) brodată manual din anul 1930, în timp ce cadoul oferit de suveranul pontif a fost o pictură în ceramică, precum şi unele dintre scrierile sale.

Presa nu a avut acces şi nici nu au fost oferite detalii despre subiectele abordate, printre temele întâlnirii menţionate de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, numărându-se schimbările climatice, sărăcia sau pandemia.

Un alt subiect evocat este cel al avortului, în prezent o temă ce provoacă în SUA dispute politice aprinse şi care este de asemenea un punct divergent între Joe Biden şi Papa Francisc. În timp ce preşedintele american este un susţinător ferm al dreptului la avort, suveranul pontif condamnă virulent întreruperile voluntare de sarcină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel