SUA, colete explozive. FBI, prima acțiune: ARESTARE
Agenţi federali şi adjuncţi ai şerifului din oraşul Everett din statul american Washington au arestat marţi un bărbat în vârstă de 43 de ani, suspect de expedierea unor colete explozive în zona capitalei federale americane Washington din Districtul Columbia, a anunţat Biroul Federal de Investigaţii (FBI) într-un comunicat preluat de Reuters.
Tranh Cong Phan a fost ridicat de la domiciliu şi urma să fie prezentat unei instanţe din Seattle. Potrivit FBI, el era cunoscut pentru scrisori incoerente trimise unor oficiali guvernamentali şi se presupune că suferă de tulburări psihice.
Colete suspecte au ajuns luni la centre de procesare din statul Virginia, la un sediu al marinei şi aviaţiei militare americane din Districtul Columbia şi în capitala SUA. Alte pachete fuseseră înregistrate la o bază a marine din Virginia şi la sediul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Langley, în acelaşi stat. Niciunul dintre colete nu a explodat, a precizat Nicole Schwab, purtătoare de cuvânt a FBI.
Eate posibil să fi fost trimise şi alte pachete similare, a anunţat FBI, care analizează toate materialele suspecte la sediul central din Quantico, în Virginia, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News