Data publicării:

SUA-China, acord comercial. Trump: Încasăm miliarde și miliarde

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
TRUMP
TRUMP

Preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat încrezător vineri că va putea încheia un acord comercial cu China şi să pună astfel capăt războiului comercial pe care l-a lansat împotriva Beijingului cu mari lovituri de taxe vamale, notează AFP. 

"Cred că vom putea încheia un acord cu China", a declarat preşedintele în cursul unui briefing de presă vineri la Casa Albă, cu câteva zile înainte de primele discuţii, luni, la Beijing, între înalţi funcţionari americani şi chinezi.

"Vom vedea ce se va întâmpla, nu se ştie niciodată cu o negociere", a admis el.

"Avem o negociere comercială masivă în acest moment cu China, preşedintele Xi (Jinping) este foarte implicat, ca şi mine. Negociem la cel mai înalt nivel şi merge foarte bine", a subliniat omul de afaceri, după o reuniune cu democraţii din Congres pentru a încerca - fără succes deocamdată - să voteze un buget şi să redeschidă guvernul federal.

El nu a oferit niciun detaliu despre conţinutului discuţiilor, nici în legătură cu eventuale progrese.

Donald Trump a insistat asupra abordării sale impunând taxe vamale partenerilor comerciali pentru a-i forţa să negocieze.

"Încasăm miliarde şi miliarde de dolari din taxe vamale impuse Chinei şi altora", a adăugat el, subliniind că, şi în cazul lipsei unui acord cu Beijingul, Trezoreria SUA va continua să încaseze "miliarde şi miliarde" de dolari din taxele asupra produselor chineze.

Liderul de la Casa Albă a omis să precizeze că, în cele din urmă, războiul comercial este finanţat de contribuabilii americani, deoarece taxele suplimentare sunt în general suportate de consumatori, mai scrie AFP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel