SUA către Guvernul României: Speriați investitorii
Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, a declarat luni la Bucureşti că "surprizele costă" la guvernare, enumerând ce pierde România din cauza lor.
Acesta s-a referit la folosirea de către Guvernul României a ordonanţelor de urgenţă: „În afaceri, ca şi la guvernare, surprizele pot fi costisitoare. Schimbările bruşte ale regulilor jocului pot dăuna semnificativ unor afaceri, în timp ce le favorizează pe altele, astfel creând un teren de joc denivelat, pe care afacerile serioase îl vor evita. Un exemplu pentru acest caz este folosirea ordonanţelor de urgenţă, care eludează examinarea publică şi procesul de evaluare - creează nesiguranţă, diminuează responsabilitatea, sperie investiţiile străine şi îngreunează creşterea economică”, a spus oficialul Departamentului de Stat al SUA chiar în prezența premierului Victor Ponta.
"Un principiu cheie al unui mediu de afaceri transparent şi predictibil este ca atunci când guvernul ia în considerare noi reglementări şi noi legi să evalueze mai întâi posibilul impact asupra actorilor, inclusiv prin consultarea acestora", a adăugat Hoyt Yee.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui seminar la care au participat şi reprezentanţii oamenilor de afaceri americani în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News