Data actualizării:
Data publicării:

Statele Unite aprobă o vânzare de arme în valoare de 100 de milioane de dolari către Taiwan

Autor: Julia Pandi | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto ilustrativ: Pexels
foto ilustrativ: Pexels
SUA au aprobat un acord pentru vânzarea arme în valoare de 100 de milioane de dolari către Taiwan, o decizie care cel mai probabil va deranja China.

Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate din SUA a confirmat luni acordul printr-un comunicat şi a precizat că acesta va contribui la îmbunătăţirea securităţii Taipeiului şi la menţinerea stabilităţii politice, echilibrului militar şi progresului în regiune, relatează DPA şi AFP, citate de Agerpres.

Agenţia a mai transmis că acordul vizează sprijin tehnic şi mentenanţa sistemelor de apărare aeriană şi va permite 'garantarea disponibilităţii de operaţiuni aeriene'.

Ministerul Apărării Naţionale din Taiwan şi-a exprimat gratitudinea pentru acceptul dat de SUA pentru această tranzacţie.

'Este a doua vânzare de arme către Taiwan de la venirea la putere a preşedintelui Joe Biden şi prima din acest an', a precizat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei taiwaneze, Xavier Chang, citat într-un comunicat.

'Aceasta reflectă alianţa trainică dintre Taiwan şi SUA', a adăugat el.

Ministerul taiwanez al Apărării Naţionale a precizat că se aşteaptă la o primă livrare în martie.

Prima mare vânzare de arme către Taipei din timpul administraţiei Biden datează din august, când s-a dat acordul pentru o livrare de 40 de obuziere autopropulsate M109A6 de 155 mm.

SUA s-au angajat să sprijine legal capacităţile de apărare ale Taiwanului printr-o lege din 1979.

Noul acord pentru vânzarea de arme cel mai probabil va irita China, care consideră Taiwanul parte a teritoriului său, deşi insula are un guvern independent din 1949.

China a ameninţat că va prelua din controlul asupra insulei, chiar şi prin forţă dacă va fi nevoie.

Tensiunile dintre China şi Taiwan s-au amplificat recent, parţial din cauza incursiunilor tot mai numeroase ale avioanelor de luptă chineze în spaţiul aerian al insulei. 

VEZI ȘI: Coreea de Nord ar putea deţine peste 240 de arme atomice până în 2027

Coreea de Nord ar putea deţine peste 240 de arme nucleare până în anul 2027, relevă un studiu publicat marţi de Institutul Asan şi Rand Corporation, care fac o recomandare controversată şi anume ca armele atomice să fie desfăşurate din nou în Coreea de Sud, transmite EFE.

„Până în 2019 se estimează că statul nord-coreean a achiziţionat între 30 şi 60 de kilograme de plutoniu şi între minimum 175 de kilograme şi maximum 645 de kilograme de uraniu îmbogăţit″, se menţionează în studiu, publicat în comun de Institutul Asan şi de Rand Corporation, două centre de reflecţie create de mari grupuri de afaceri.

Pornind de la aceste cifre, „se estimează că numărul total al armelor nucleare de care va dispune Coreea de Nord până în 2027 va fi cuprins între 151 şi 242″, la care se adaugă „zecile de rachete balistice intercontinentale mobile (ICBM)″⁣, potrivit textului, potrivit Agerpres.

În această situaţie, în studiu se menţionează că Phenianul va acţiona tot mai ameninţător la adresa Coreei de Sud şi că, „pentru a evita un război nuclear″, alianţa dintre Seul şi Washington trebuie „să pună accentul pe claritatea strategică mai degrabă decât pe ambiguitatea strategică″⁣, aşa cum se întâmplă în prezent, potrivit autorilor studiului.

SUA şi Coreea de Sud, contraatac imediat împotriva Coreei de Nord în cazul folosirii armei nucleare

Analiza consideră că SUA şi Coreea de Sud ar trebui să trimită un mesaj regimului nord-coreean în care să spună clar că folosirea armelor nucleare va presupune „un contraatac nuclear imediat″ din partea Washingtonului şi ″⁣va conduce fără putinţă de tăgadă la dispariţia″⁣ acestuia.

Din acest motiv, menţionează studiul, „trebuie să se ia serios în considerare″ opţiuni precum desfăşurarea de către SUA a unor arme nucleare tactice cu rază scurtă de acţiune în Coreea de Sud şi rachete balistice cu rază intermediară de acţiune.

SUA afirmă că şi-au retras toate armele tactice nucleare din Coreea de Sud în 1991, pe când Coreea de Nord încă nu deţinea arme nucleare, pentru a evita o creştere şi mai mare a tensiunilor în peninsulă, iar posibilitatea de a le redesfăşura reprezintă un subiect controversat asupra căruia sud-coreenii au păreri împărţite.

În ianuarie, liderul nord-coreean Kim Jong-un a avertizat că va începe să testeze noi arme tactice de distrugere în masă dacă SUA nu vin cu noi formule pentru o relaxare a sancţiunilor şi reluarea dialogului privind dezarmarea nucleară, blocat din 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel