SUA anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina, în timp ce Kievul revendică eliberarea unei părți din orașul New York
Statele Unite ale Americii anunţă un nou ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina.
Secretarul de stat pentru apărare al SUA, Lloyd Austin, a anunţat vineri un nou ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condiţiile în care Kievul se confruntă cu avansarea forţelor ruse în estul ţării şi cu lovituri devastatoare ale Moscovei, informează AFP și Agerpres.
"Preşedintele (american Joe) Biden va semna un nou program de ajutor pentru securitate în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina. Aceasta va permite creşterea capacităţilor pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale Ucrainei", a declarat Austin în timpul unei reuniuni a susţinătorilor internaţionali ai Ucrainei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri la reuniunea aliaţilor internaţionali ai Ucrainei care se desfăşoară în Germania, pentru a mobiliza sprijinul acestor aliaţi.
Liderul ucrainean va avea de asemenea o întrevedere în tet-a-tet cu cancelarul federal german Olaf Scholz, după această reuniune. Întrevederea de la baza aeriană americană Remstein, din vestul Germaniei, intervine după bombardamente sângeroase ale armatei ruse, în special cel asupra unei şcoli militare de la Poltava, în centrul Ucrainei, atac care a făcut cel puţin 55 de morţi.
Ucraina revendică un contraatac reuşit la New York, oraş situat în regiunea estică Doneţk
O brigadă ucraineană a revendicat vineri eliberarea din mâinile ruşilor a "unei părţi" din oraşul New York în urma unui contraatac reuşit în această localitate situată în regiunea Doneţk (est), o rară avansare a forţelor ucrainene în această zonă după luni de zile, informează AFP.
Armata rusă a revendicat pe 20 august capturarea acestui mic oraş, prezentat de Moscova drept o importantă platformă logistică a trupelor ucrainene şi care număra circa zece mii de locuitori înainte de invazia rusă lansată în februarie 2022.
Vineri, brigada Azov a anunţat pe Telegram că a reuşit să "reia controlul asupra unei părţi din New York şi să deblocheze" soldaţii ucraineni "încercuiţi de forţele inamice".
"În momentul în care brigada a fost desfăşurată în sector, situaţia pe linia frontului era catastrofală", a subliniat unitatea, asigurând totodată că a putut "stabiliza" situaţia.
"La ora actuală, situaţia rămâne tensionată. Rusia întreprinde până la 15 de asalturi în fiecare zi în zona de responsabilitate a brigăzii. În pofida luptelor înverşunate, soldaţii noştri ţin linia şi contraatacă cu succes", a afirmat brigada Azov.
Oraşul New York se află în apropiere de linia frontului din 2014, când Rusia instigase la un conflict între Kiev şi separatiştii pe care îi susţinea în bazinul ucrainean Donbas.
Istoria numelui acestui oraş este un mister, însă el era indicat pe hărţi drept "New York" încă în secolul al XIX-lea. Autorităţile sovietice îl redenumiseră Novgorodskoie în 1951 din raţiuni ideologice, înainte ca Kievul să-i redea vechil nume de New York în 2021.
Armata ucraineană, care duce lipsă de soldaţi şi de arme în special din cauza întârzierii ajutorului militar occidental, este în dificultate în Donbas, pe frontul de est, şi a pierdut acolo o serie întreagă de localităţi de la sfârşitul lui 2023 încoace.
Ucraina a lansat în august o incursiune surprinzătoare în regiunea frontalieră rusă Kursk, cu obiectivul în special de a deturna spre această zonă o parte din trupele ruse care luptă în est, însă acest plan nu pare să fi funcţionat şi presiunea rusă asupra forţelor Kievului în est nu slăbeşte.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că cucerirea Donbasului ucrainean este "prioritatea numărul unu" pentru Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News