StudyinRomania: A fost lansată prima aplicație de mobil care promovează oferta universităților românești
Aplicaţie inedită pentru viitorii studenţi.
Aplicația de mobil StudyinRomania, ce promovează oferta educațională a universităților românești, a fost lansată, miercuri, de instituția care se ocupă de finanțarea învățământului superior, UEFISCDI. Aplicația se adresează deopotrivă tinerilor din străinătate, cât și celor din România, interesați să urmeze un program de studiu în universitățile din țară, potrivit unui comunicat de presă.
UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) precizează că aplicația – disponibilă pentru descărcare în magazinele online, atât pentru Android, cât și pentru iOS – este interconectată cu platforma StudyinRomania. Ea oferă informații pentru potențialii studenți care își doresc să studieze în România, dar și pentru cei care sunt deja studenți înscriși la universitățile românești, prin intermediul a două meniuri principale: I Want to Study in Romania (Vreau să studiez în România) și I am a Student in Romania (Sunt student în România).
Aplicația include date despre România, detalii cheie despre universitățile românești, respectiv centrele universitare și oferta educațională disponibilă, procesul de admitere, burse, viză și permis rezidență, drepturile și obligațiile studenților, organizații studențești disponibile în universități, voluntariat sau Programul Erasmus+. Utilizatorii pot să își seteze în aplicație subiecte de interes pentru care își doresc să primească notificări. Aplicația StudyinRomania este disponibilă în limba engleză și română, cu mențiunea că, momentan, anumite detalii despre universități sunt disponibile numai în engleză, întrucât conținutul este preluat din platforma StudyinRomania. Prin aplicaţia StudyinRomania se urmăreşte atragerea de studenți internaționali, promovând astfel internaționalizarea educației, cât și creșterea diversității, creșterea vizibilității ofertei de studiu dar și a condițiilor de trai și de lucru în România.
Facultatea de Medicină din România, magnet pentru tinerii din afară
Proiectul Study in Romania are şi un site: www.studyinromania.gov.ro Studenți din 121 de țări studiază în prezent în România. Potrivit Institutului Național de Statistică, a crescut numărul străinilor înscriși la facultățile noastre. Până în 1990, România era vestită pentru numărul mare de studenţi străini care veneau la noi pentru diverse specializări. Construcţiile, Arhitectura, Academia de Ştiinţe Economice, dar mai ales Medicina veterinară şi cea umană erau de departe cele mai căutate. Medicina era însă “regina” specialităţilor, la mare căutare printre studenţii arabi, ţări cu ai cărei lideri, din diverse colţuri ale lumii, dar mai ales din Orientul Mijlociu, ultimul președinte comunist al României, Nicolae Ceauşescu, avea strânse legături. Dar şi interese, fiindcă studenţii străini, fie ei şi arabi, aduceau cu ei valută forte. Anii au trecut, dar una dintre “constantele” de atunci are o mare valabilitate şi astăzi: facultăţile de Medicină din România sunt la mare căutare şi la peste 30 de ani de la schimbarea regimului politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News